”Nu vreau nimic…” De ce pierdem sensul vieții și de unde putem lua forțe pentru a trăi?

Deșertăciune și dor. Nu ai nici forțe, nici dorința de a te mișca undeva. Nu ai nici energie de a face ceva. Dar trebuie să faci! Însă ce să faci și cel mai important ”cum”? Dacă nu vrei nimic…?

În interior există un sentiment profund de tristețe, de falsitate, de neadevăruri și inutilitate pentru tot ceea ce faci. Și de ce faci? Care este sensul?

Unde dispare sensul? Doar înainte exista! Aveai și bucurie, și dorință, și plăcere. Și ochii îți ardeau, și în mâini totul se transforma, totul îți reușea.

Ce s-a întâmplat? De ce ”atunci” reușeai, doreai, puteai, iar ”aici și acum” – nu?

Pentru că atunci exista SENSUL, scopul. De exemplu, să-ți realizezi visul – de a pleca în străinătate, de a te căsători, a crea o familie. A cumpăra o locuință, a naște copii, a te realiza pe plan profesional. A finaliza studiile, a obține o diplomă, a-ți crea un site, a începe o practică. A-ți găsi un loc de muncă bun, a câștiga mai mult…etc..

Scopul este atins, sunt aici. Ce urmează? S-ar părea că doar îți rămâne să trăiești și să te bucuri, ești deja acolo unde ți-ai propus să ajungi…

Dar…

În primul rând, lumea în fantezie și vise părea puțin diferită, mai fermecătoare, mai atrăgătoare decât s-a dovedit a fi viața reală. Ea era perfectă – fără șosete împrăștiate, copii cu muci și un soț cu dispoziție proastă. Diferența dintre așteptări și realitate provoacă o dezamăgire tristă.

Și atunci te întrebi, oare merită să faci ceva, să tinzi undeva, dacă totul este așa?

În al doilea rând, apare anxietatea. Aici, la această etapă a vieții încă nu am fost. Ce să fac? Și dacă nu voi face față? Poate nu ar trebui să fac nimic, să nu fac greșeli?

Era o lume care dicta aceste scopuri și îți organiza viața. Totul era clar. Nu exista necesitatea să te gândești la “ceea ce vreau”, “oare am nevoie de asta?”, “și dacă vreau, atunci cum?”. Totul era ”important”. Exista omul cu care se crea sensul vieții. Împreună cu el visai, planificai, făceai. Iar acum el nu mai este. A plecat, m-a trădat și își trăiește viața sa. Sau a murit. El nu va mai fi niciodată. Și din cauza asta sunt copleșită de dor și disperare. A avut loc un eveniment care mi-a împărțit viața în “înainte” și “după”. Acest eveniment m-a schimbat. Adevărul este că nu voi fi niciodată la fel. Lumea mea s-a schimbat. Ceva a dispărut pentru totdeauna. Și în această lume nouă eu pot avea planuri noi și dreptul de a trăi. 

Iar dacă sensul este în altceva. Ce îți face viața lipsită de sens? Unde este energia ta?

Poate că ceea ce faci acum demult nu-ți mai aduce plăcere, însă decizia de a face o schimbare este prea scumpă, este supărătoare și va nu va fi pe placul celor dragi? Da, orice schimbare are un preț. Nu există alegeri gratuite. Chiar dacă nu schimbi nimic, oricum plătești. Cu depresie, plictiseală, furie suprimată, ură față de ceilalți și dispreț față de tine.

Schimbările distrug echilibrul stabilit în sistemul familial. Familia este ”zdruncinată”, conflictele ascunse devin vizibile, la suprafață iese ceea ce anterior a fost suprimat.

Dacă vei lua decizia să-ți urmezi satisfacerea nevoilor de dezvoltare, de apropiere, de recunoaștere – va trebui să vorbești mult, să explici, să scoți la suprafață dorințele și visurile tale, să ceri, să convingi, din nou să explici, să te întâlnești cu refuzul, cu neînțelegerile și uneori, complet pe neașteptate – cu sprijinul și recunoașterea dreptului de a fi ceea ce dorești. Vei fi nevoită să sacrifici ceva. Dar aceasta va fi alegerea ta, calea ta și conștientizarea matură a prețului.

Dacă nu ai forțe în acest moment, înseamnă că ele pleacă undeva.

Pleacă pentru a ține sub control insatisfacția și nemulțumirea ta, pentru a reține sentimentele puternice, poate indignarea și furia. Sau pentru a reține lacrimile, disperarea și neputința. Ele pot pleca toate în anxietate, pot fi blocate de frica pentru viitor, care nu-ți permite să trăiești în prezent.

Aceste bariere sunt ca barajele în râu – noi înșine le instalam inconștient, storcând fluxul energiei noastre.

Începând să cauți dorințele în tine, spargi prima piatră din baraj. Atât timp cât te restrângi, rămâi în retroflexie, lumea din jurul tău se comportă în același mod. Fără apeluri, fără clienți, fără întâlniri, fără oferte, nimic nu se întâmplă. De îndată ce-ți permiți să spargi  barajul, să începi să faci ceea ce dorești, lumea îți răspunde. Oamenii vin spre energie. Precum navele la lumina farului.