Nu vreau să par, vreau să fiu. În fiecare zi să fiu vie, fericită și adevărată…

Toți ne dorim să fim iubiți, fericiți și să știm că merităm tot ce este mai bun. Și pentru asta, suntem gata să facem orice, chiar să renunțăm la noi înșine. Din copilărie, suntem siguri că iubirea trebuie merită, iar pentru asta trebuie să renunțăm la ceea ce ne dorim. Și luăm cu noi această idee prostească la maturitate, gândindu-ne în mod eronat că alții ne vor dărui fericire. Și numai cu timpul înțelegem cât de mult ne-a costat străduința de a fi buni …

Eu visam să fiu pe placul tuturor, trăiam pentru a câștiga aprobarea și dragostea celor din jur. Acum vreau să mă plac doar eu, să trăiesc în pace și armonie cu valorile mele. Da, asta poate fi incomod pentru ceilalți – dar este un preț rezonabil pentru dreptul de a fi eu însămi.

Cândva voiam să primesc mulțumiri. Făceam totul pentru ceilalți, îmi era rușine să spun ”nu„ sau să iau bani pentru asta. Acum îmi urmez în mod clar sentimentele și îmi respect propriile limite. Da, poate părea egoist, dar mai degrabă o să merg la manichiură, decât voi face ceva pentru cel care își poate face asta singur, însă îi este lene să se miște. Există excepții. Dar și ele sunt conștiente. Dacă fac ceva pentru cineva, nu o fac din frică, ci din iubire. Aceasta este alegerea mea.

Cândva credeam că este o rușine să trăiești mai bine decât alții. În lista dorințelor mele de atunci 70% dintre ele erau despre ”pacea în lume”. De ce? Pentru că subconștient așteptam o compensație din partea celor din jur, din partea lumii, a lui Dumnezeu… Acum nu-mi este rușine de dorințele mele. Îmi exprim nevoile adevărate mie și celor din jur. Dacă mi se oferă ceva, nu mă simt obligată. Accept. Cu recunoștință sinceră.

Cândva mă îndreptățeam pentru tot ce am în viață, spuneam că pur și simplu am avut noroc. Acum știu sigur că acesta este rezultatul alegerii mele conștiente. Și doar eu știu cât de mult efort, atât exterior, cât și interior am depus pentru a ajunge la asta. Nu voi permite nici mie, nici altora să-mi devalorizeze rezultatele. Aceasta este viața mea și îmi place exact așa cum este.

Cândva voiam să-i salvez și să-i fac pe toți fericiți. Acum înțeleg că schimbarea este un proces incomod și destul de dureros și fiecare decide pentru sine dacă este pregătit sau nu. Și nimeni nu este obligat să se schimbe doar pentru ca să-mi fie mie confortabil, să nu-mi fie rușine de fericirea și bunăstarea mea. Dacă alegerea lor este să rămână nefericiți, o accept. Dar pentru mine, aleg altceva.

Cândva aveam obiceiul să tolerez multe. Acum spun cu îndrăzneală: ”Cu mine nu poți face asta.”

Cândva nu-mi permiteam să fac greșeli, să ajung într-o situație proastă, inconfortabilă, să-mi exprimi gândurile la întâmplare era groaznic. Acum învăț să-mi ofer dreptul de a trăi și o astfel de experiență. Numai cel care doarme nu se înșeală.

Cândva îmi era frică să rup relațiile și preferam să păstrez legăturile oriunde era posibil. Era obositor, îmi lua mult timp și forțe psihice. Acum înțeleg că cheia unei relații fericite este respectul reciproc și libertatea internă a partenerului.

Cândva voiam să am dreptate. Credeam că îndeplinirea unui set de reguli este ceea ce va servi drept asigurare împotriva tuturor nenorocirilor și nedreptăților și astfel nu mi se va întâmpla nimic rău. Acum înțeleg că nu este așa. În viață există întotdeauna lecții, încercări. Și dacă le depășesc corect, ele se transformă în resursele mele.

Cândva credeam că pentru a avea succes, întotdeauna trebuie să realizez ceva. Acum prefer să fiu fericită, menținându-mi o anumită stare.

Cândva eram foarte preocupată de modul în care arăt în ochii altor oameni. Acum mă concentrez pe cât de mult mă accept și mă iubesc. Acum vreau să fiu vie, puțin isterică, puțin ciudată, pe alocuri prea activă și, uneori, leneșă, nepoliticoasă și puțin dură, uneori strălucită, tristă și confuză…

Nu vreau să par, vreau să FIU. În fiecare zi să fiu vie, fericită și adevărată.