De ce apare dependența în relații și cum se comportă oamenii dependenți.

Dacă pentru existență ai nevoie de alt om, înseamnă că parazitezi pe el. O astfel de iubire a primit denumirea de iubire dependentă.

Dependența – este incapacitatea de a experimenta plinătatea vieții și de a acționa corect, fără protecția și grija partenerului.

Dependența persoanelor sănătoase fizic – este o patologie; ea întotdeauna indică un defect mental, o boală. Dar trebuie distinsă de necesitatea și sentimentul de dependență. Pentru că fiecare om le are, chiar și atunci când încercăm să nu le arătăm.

Fiecare om vrea pe cineva mai puternic care să aibă grijă de el. Indiferent cât de puternic, responsabil și grijuliu ești – privește atent în interiorul tău și vei descoperi că și tu uneori îți dorești să fii obiectul preocupărilor cuiva.

Fiecare persoană, indiferent cât de matură este, mereu caută și vrea să aibă în viața ei o personalitate exemplară cu funcții materne sau paterne. Dar aceste dorințe nici nu sunt dominante, nici nu determină dezvoltarea vieții individuale. Dacă, însă acestea îți controlează viața și îți dictează calitatea existenței, înseamnă că nu doar ai sentimentul sau necesitatea de dependență, ci ești o persoană dependentă.

Oamenii care suferă de astfel de tulburări, adică oamenii pasiv-dependenți, încearcă atât de mult să fie iubiți, încât nu le mai rămân forțe să iubească. Ei sunt ca cei care suferă de foame, care cerșesc mâncare și niciodată le ajunge pentru a o împărți cu alții. Există o goliciune, o groapă fără fund, care nu poate fi umplută. Nu au niciodată sentimentul de plinătate, dimpotrivă, ei nu tolerează singurătatea.

Din cauza acestui gol, ei nu se simt cu adevărat personalități; de fapt, se definesc și se identifică numai prin relațiile cu alte persoane.

Dependența pasivă provine din insuficiența de iubire. Sentimentul interior de goliciune de care suferă persoanele pasiv-dependente, este rezultatul faptului că părinții nu au reușit să le satisfacă nevoia de iubire, atenție și grijă. Copiii care au primit suficientă grijă și iubire intră în viață cu încrederea că sunt iubiți și semnificativi și prin urmare, vor fi iubiți și prețuiți în continuare.

Iar atunci când copilul crește într-o atmosferă unde a lipsit sau s-a manifestat foarte rar grija și iubirea, la maturitate el va simți mereu lipsa încrederii interioare. O astfel de persoană luptă constant pentru fiecare picătură de atenție, dragoste sau grijă, iar dacă le găsește, se agață cu disperare de ele, comportamentul său devine lipsit de iubire, manipulator, ipocrit, el însuși distruge relația pe care și-ar dori să o păstreze .

Putem spune că dependența este foarte asemănătoare cu iubirea, pentru că apare ca o forță care leagă oamenii strâns unii de alții. Dar, de fapt, nu este iubire; este o formă de anti-iubire.

Ea s-a născut din incapacitatea părinților de a-și iubi copilul și se exprimă sub aceiași incapacitate în copil. Anti-iubirea are scopul de a lua, nu a da.

Ea te face infantil, nu te dezvoltă; te prinde în capcană și te leagă, nu te eliberează; distruge, nu consolidează relațiile; distruge, nu întărește oamenii.

Unul dintre aspectele dependenței este că ea nu e legată de dezvoltarea spirituală. Un om dependent este interesat să se “hrănească”, nimic mai mult; vrea să simtă, vrea să fie fericit; el nu tinde să se dezvolte, nu suportă singurătatea și suferințele asociate cu dezvoltarea.

Persoanele dependente sunt indiferente față de ceilalți, chiar și față de obiectele “iubirii” lor; este suficient că obiectul există, e prezent și le satisface nevoile.

Dependența – este doar o formă de comportament, atunci când lipsește dezvoltarea spirituală, iar noi greșit numim acest comportament -“iubire”.