Ține cont de aceste 10 SFATURI și vei atrage în viața ta bărbatul de care ai nevoie.

Crede-mă, dacă vei urma aceste sfaturi, viața ta se va schimba în bine. Și vestea bună este că aceste reguli nu sunt deloc complicate.

1. Nu încerca să fii pe placul lui

La întâlnire, gândindu-te la căsătorie, trăind cu bărbatul – niciodată nu încerca să fii pe placul lui, într-un mod care te dezgustă. De exemplu, dacă tu toată viața ai comandat pizza la cafeneaua din colț, iar el iubește bucatele sofisticate, nu cumpăra cărți de bucate pentru a învăța să i faci. Iubește mâncarea sofisticată? Minunat, să stea el lângă aragaz.

2. Uită de chirurgia plastică 

Primul simptom al nevrozei și lipsei iubirii de sine – este dorința de a-ți corecta aspectul. Nici mărirea sânilor, nici micșorarea șoldurilor nu te vor face mai fericită și nici nu vei fi iubită pentru asta.

3. Dacă nu te simți confortabil cu el, pur simplu despărțiți-vă.

Nu-ți fie teamă să rămâi singură. Nu merită să te frângi, să-ți neglijezi dorințele și necesitățile pentru niciun bărbat

4. Să nu crezi că aceasta e ultima iubire din viața ta

Chiar dacă relația voastră a fost specială și acum îți amintești cele mai frumoase momente și ți-e dor de ceea ce a fost între voi. Să nu încerci să te gândești că nu vei mai întâlni niciun bărbat, indiferent ce vârstă ai, indiferent cum arăți. Totul va fi. Va fi chiar mai bine. Dacă vei învăța…

5. Să nu te dizolvi în bărbat

Indiferent cât sunteți de apropiați, ar trebui să ai viața și interesele tale. Nu încerca să-ți ajustezi viața după bărbat, chiar dacă îți pare că acest lucru este ușor și pentru el e plăcut. Dacă te iubește, îi va fi plăcut că ești o persoană multilaterală și interesantă, care își acordă timp sie și pasiunilor sale.

6. Nu negocia prin intermediari

Nu contează, la locul de muncă, în familie sau în cercul de prieteni – nu apela niciodată la o parte terță pentru a discuta și rezolva problemele din relație. Nu-ți place comportamentul soacrei? Vorbește direct cu ea. Ori se comportă în casa ta așa cum ai stabilit tu, ori nu ar trebui să fie invitatul tău. Dar nu-ți implica soțul în asta. Ea este mama lui, ei au relația lor, iar tu nu ai un loc acolo. Conflictul, care se soluționează unu-la-unu, întotdeauna este mai eficient și mai ușor, decât atunci când se implică “negociatorii.”

7. Ține minte, problema nu este la tine

Sentimentul de vinovăție  – este primul semn al lipsei iubirii de sine. ”Dacă m-aș fi comportat în alt mod”, ”dacă aș fi slăbit”, ”dacă aș fi ascultat-o pe mama” – toate sunt semne ale nesiguranței și nevrozei. Tu – ești așa cum ești. De exemplu, o scorpie egoistă care nu știe să gătească, dar cu ambiții profesionale mari. Sau o fata timidă, care nu se simte bine la petreceri, nu iubește comunicarea, dar preferă să brodeze și să citească romane filozofice. Nu contează cum ești tu. Spune-ți: “Sunt așa cum sunt și iubesc totul în mine.”

8. Nu te evalua prin reacția bărbaților

Nu te privi în el ca într-o oglindă, nu căuta în el evaluarea acțiunilor și aspectului tău, nu-ți construi stima de sine pe baza ideilor sale despre frumusețe. Majoritatea femeilor se văd doar prin prisma bărbatului. Asta distruge personalitatea și conduce la relații nevrotice. Ai acționat așa cum ai dorit și arăți așa cum te-a creat natura, nu contează ce crede el despre asta. Nu-i place? Lasă-l să caute femeia care arată diferit și acționează diferit.

9. Contează cum te simți, nu cum arăți.

Bărbații citesc femeia după starea ei interioară. Indiferent cum este îmbrăcată, machiată sau ce spune, ei întotdeauna simt dacă e falsă sau reală. Ei recunosc imediat o femeie nesigură: toate aceste grimase, încercarea de a atrage atenția, poziții și gesturi atrăgătoare, dorința de a plăcea și de a face ceva plăcut, a cere sfaturi (Mi se potrivește această rochie? Ce coafură să-mi fac? Să merg cu prietenele la club sau să stau acasă?) – toate astea arată că ești o persoană nesigură. Aceste acțiuni fie resping, fie provoacă dorința de a suprima și a comanda.

10. Ține minte, el nu se va schimba

Oamenii se schimbă extrem de rar, de cele mai multe ori după unele experiențe foarte grave și dificile. Și dacă îmi vei spune că : “Atunci când am început relația noastră, era complet diferit”, pot să-ți spun că el ori s-a prefăcut (adică era un nevrotic de care trebuia să fugi) sau nu ai acordat atenție cuvintelor și faptelor sale, justificându-le cu orice.

Autor: Mihail Labkovski