Dragă Femeie, nu confunda iubirea cu egoismul cuiva. Meriți să fii apreciată, să fii considerată un miracol.

Dragă femeie, meriți tandrețe. Meriți brațele bărbatului care te vor ține cu grijă, dar îți vor inspira și forță. Meriți să fii apreciată, să fii considerată un miracol.

Meriți bărbatul care va fi întotdeauna alături de tine. Care nu-ți va oferi totul, dar te va ajuta să obții tot ce îți dorești. Meriți un partener care te va ajuta sa crești, nu unul care te va frânge. Meriți omul care te va ridica atunci când vei cădea, fără să-i fie teamă că vei ajunge mai departe decât el.

Femeie, meriți iubire. Meriți bunătate și grijă, meriți ochii care te vor privi cu admirație și mintea care va dori să te cunoască. Meriți vocea care nu te umilește, chiar dacă nu este de acord cu tine.

Meriți să fii apreciată. Meriți să fii respectată și ascultată, chiar și atunci când răspunsul tău este ”nu”.

Dragă femeie, meriți ceea ce aduci în această lume: pasiune, dragoste, putere și grijă. Meriți bărbatul care va înțelege dorințele inimii tale. Care nu-ți va cere să te schimbi pentru a te potrivi idealului său, care va crește și va evolua împreună cu tine.

Meriți bărbatul care nu-ți va cere faci un compromis cu personalitatea ta, mai ales dacă ești mulțumită de ea.

Dragă femeie, te rog nu-ți permite niciodată să te frângi de dragul bărbatului care nu înțelege ce valorezi. Nu confunda dragostea cu pofta, cu dorințele egoiste sau cu dorința cuiva de a profita de tine.

Nu confunda iubirea cu egoismul cuiva. 

Bărbatul care te iubește, niciodată nu va păși peste tine. Nu va stinge lumina din tine, nu te va forța să te schimbi, nu te va răni în numele iubirii. Bărbatul care te iubește, nu te va trata cu lipsă de respect, nu-ți va ignora dorințele, nu te va pune într-o situație în care nu te simți confortabil sau sigur.

Bărbatul care te iubește nu te va forța să te simți obligată să faci un compromis cu tine însăți, pentru a fi cu el. Pentru că asta nu este iubire, ci manipulare.

Nu ar trebui să fii într-o relație nesănătoasă, doar ca să nu fii singură. Să nu crezi că trebuie să înveți o lecție din asta.

Iubirea nu este o lecție. Iubirea – înseamnă să conștientizezi cine ești ca persoană alături de celălalt. Iubirea – este pasiune și încurajare. Este preocuparea sinceră, chiar și în momentele haosului complet din viață. Iubirea – înseamnă să vezi binele din partener, înseamnă să încercați împreună să fiți mai buni unul pentru celălalt. Iubirea – înseamnă greșeli și frumusețe. Înseamnă să-i dai cuiva inima și să ai încredere că o va proteja, așa cum și tu o vei proteja pe a lui.

Iubirea nu este ușoară, dar ea nu ar trebui să te distrugă. Ea nu ar trebui să fie un loc nesigur unde te pierzi, pentru a te adapta dorințelor și capriciilor cuiva.

Te rog, să nu mai spui că asta este iubire, pentru că nu este.

Trebuie să știi că omul cu care meriți să fii – te va înălța, nu te va coborî, te va inspira, nu te va umili. Îți va insufla putere, nu te va slăbi cu ajutorul cuvintelor și faptelor. El va face compromisuri cu tine, nu-ți va cere să te schimbi, până în punctul în care vei ajunge să nu te mai recunoști.

Dacă simți o astfel de presiune, te rog găsește forțe în tine și pleacă. Găsește forțe să înțelegi cine ești cu adevărat și ce valorezi. Să știi că asta nu e iubire.

Prețuiește-te suficient, astfel încât să nu fii de acord cu mai puțin decât cu iubirea pe care o meriți!