Am 40 de ani, nu am copii și sunt fericită! De ce nimeni nu mă crede?

“Puțini credeau, că eu la ai mei 40 de ani mă voi bucura de viață. Dar am primit un dar neașteptat – nu mă preocupă opiniile altora.”

“Câteva luni înainte de a împlini 42 de ani, am luat prânzul cu niște prieteni și acolo am cunoscut un scriitor renumit.

În acea perioadă voiam să scriu o carte despre cum e să fii femeie singură, fără copii, la 40 de ani și m-am gândit că această întâlnire nu este întâmplătoare. Eram admiratoarea lui, așteptam că el își va împărtăși înțelepciunea sau cel puțin mă va încuraja. I-am schițat planul poveștii: că nimeni nu m-a avertizat despre cât de minunată poate fi viața, în ciuda singurătății. Că sunt o femeie care face ce vrea și când vrea, că nu-mi este teamă de timpul care mă urmărește. Că nimeni nu m-a avertizat și cât poate fi de dificil, de exemplu, boala mamei mele și grija pentru ea.  De îndată ce am încheiat povestea, scriitorul și-a pus paharul pe  masă, s-a aplecat și mi-a spus: ”Ai o viață teribilă!”

Nu era ceea ce așteptam. El a continuat: “Ești singură pe lumea asta și nimeni nu te poate ajuta.” S-a întors către prietenii mei, întrerupându-le conversația: “Știți cât de rău se simte această femeie? Ea este complet singură!”

Prietenii mei au rămas surprinși. Am încercat să protestez, asigurându-i că sunt bine și chiar mă bucur de mine. Însă el a spus: “Vreau să te ajut.” Și i-a spus chelnerului să împacheteze friptura lui neatinsă, insistând să o iau acasă.

Probabil a crezut că astfel a manifestat bunătate. Dar acest lucru nu a schimbat ceea ce cunoșteam deja – nimeni nu crede că o femeie singură, fără copii se poate bucura de viața ei. 

Deseori întâlnesc acest tip de neîncredere, atât din partea bărbaților, cât și din partea femeilor. Prietenii mei căsătoriți adesea își exprimă invidia despre noul meu apartament spațios – și faptul că locuiesc singură în el.

Mult timp nu acordam atenție acestor remarci. Pentru mulți oameni este incomodă ideea că o femeie poate trăi independent și se poate bucura de viață.

Am ales să nu am copii, dar asta nu înseamnă că nu comunic cu ei. Pentru mulți, eu sunt mătușa Glinnis. Am doi nepoți și o nepoată pe care îi iubesc. Merg la zilele lor de naștere, la evenimentele sportive și le citesc povești. Întotdeauna mă sună, dacă se întâmplă ceva și au nevoie de sfaturi.

Uneori mi se pare că am aproape tot ce au majoritatea femeilor. Dar acest lucru nu este adevărat. Am mai mult și mai puțin, decât femeia obișnuită, care are nevoie de soț și de copil pentru a se simți semnificativă. 

Recent, nepoata mea mi-a spus: “Vreau să fiu ca tine, mătușa Glinnis! Singură, fără copii. Ea are 7 ani.

În dimineața următoare, am luat un cotlet din frigider, am prăjit un ou și m-am bucurat de micul meu dejun decadent.

Crezi că o femeie de peste 40 de ani, fără copii poate fi fericită?