A-ți proteja granițele psihologice – este responsabilitatea ta. Nimeni nu o va face în locul tău.

Omul – este o ființă socială și are nevoie de compania altor oameni. Cu toate acestea, pe lângă socializare, mai există și o altă trăsătură – individualitatea. Adică, fiecare dintre noi are propriile interese, valori, nevoi, care uneori contravin intereselor, valorilor și nevoilor altor oameni. Și atunci omul este nevoit să lupte pentru interesele sale. Singur. Să nu ofere această sarcină altora. Protecția propriilor granițe – este RESPONSABILITATEA Omului.

Instrumentul cheie în construirea granițelor – este cuvântul “Nu”. “Nu” – pentru lucrurile inacceptabile, ”nu” pentru ceea ce nu vei face, ”nu” pentru lucrurile în care nu te vei implica. Sau cealaltă parte a acestei medalii – cuvântul “Da”. – ”Da, așa vreau.” “Da, asta voi face” “Nu fac în alt mod”, ”Da, am spus”.

Însă a spune – înseamnă doar să agiți aerul. Este important să transformi cuvântul în acțiune. Cu subiectivitatea să schimbi lumea obiectului. Exact asta face din om – un subiect.

Nu este real să stabilești limitele odată și pentru totdeauna. Orice participant nou la dialog neapărat va căuta pe unde îți trec granițele și le va testa puterea. De aceea, granițele nu se stabilesc din exterior, ci pot fi menținute numai “din interior” prin voința și hotărârea omului. Aceasta este responsabilitatea lui. Nimeni nu o va face în locul nostru. Dar pentru a le menține, avem nevoie de o forță interioară, o personalitate puternică.

Visul omului infantil – este să ajungă într-un loc în care granițele se vor menține singure, unde nimeni nu-l va jigni, unde va fi confortabil și în siguranță. Însă acest lucru este greșit și nesănătos!

Biologii au descoperit că într-un mediu prea confortabil, unde toate bacteriile și virușii sunt distruși, imunitatea omului scade. Acolo unde nu există dușmani naturali, imunitatea biologică slăbește, iar acolo unde corpul fizic, în mod regulat este testat la rezistență – sistemul imunitar devine mai puternic și este pregătit să respingă orice pericol grav, dacă acesta apare.

Același lucru se întâmplă și cu “imunitatea psihologică” – într-un mediu în care toți sunt prea delicați, nu te ating și nu interacționezi cu ceilalți, personalitatea devine slabă, răsfățată și incapabilă să se apere.

Și terminologia psihologică se referă la modul în care omul se comportă cu granițele sale și comportamentul altora.

Granițele deschise – ”Intră, sunt fericit pentru toți cei pe care îi întâlnesc și sunt sigur că nimeni nu-mi poate face rău, sunt destul de puternic.

Granițele închise – “Sunt speriat și deprimat, sunt slab, mi se pare că toți oamenii sunt periculoși, de aceea nu voi lăsa pe nimeni lângă mine”.

Granițele – sunt ceva foarte convenabil și pragmatic pentru toți participanții la dialog. Dacă omul știe să spună “nu” și îl spune ferm, apărându-și voința, acest lucru este într-adevăr convenabil pentru toți participanții la dialog. Chiar și pentru cei cărora li s-a spus “Nu” – de asemenea, este convenabil și sigur. În acest caz, unul nu va fi rănit, iar celălalt nu va deveni un ”violator” (forțând partenerul cu care comunică la ceva inacceptabil pentru el).

Adică, granițele bune – sunt un mijloc de securitate. Pentru toți participanții la dialog. Complezența excesivă ne provoacă la rău. Dacă agresorul nu întâlnește rezistență, atunci el pătrunde tot mai mult pe teritoriul tău. Și noi, descendenții maimuțelor, mai suntem și foarte agresivi – acest lucru este normal și corect. Deci, acestea sunt două instrumente de comunicare echilibrată: agresiunea și granițele.

Dacă ambele sunt studiate, atunci comunicarea și interacțiunea devin eficiente și le aduce participanților plăcere.