Calea mea spre acceptarea de sine: Gândirea pozitivă nu poate soluționa toate problemele!

Valurile oceanului loveau blând cheiul de lemn, unde adesea veneau oameni și practicau yoga. Aerul era incredibil de proaspăt.

Cânta muzică pentru yoga, eu eram singură, încercând cu disperare să ignor emoțiile și gândurile, despre cât de oribilă sunt. Îmi era dificil să fac asta. De parcă eram prinsă într-o pânză lipicioasă de păianjen și nu puteam să scap din ea.

Stând pe malul oceanului, privirea mi-a căzut peste picioarele mele. Îți sunt cunoscute momentele, când realitatea diferă de imaginea din cap? De exemplu, îți imaginezi că ești suplă și frumoasă, dar, privindu-te în oglindă, vezi, că ești grasă, pielea este lăsată, și asta șochează.

Eram îmbrăcată în pantaloni scurți în loc de pantalonii lungi pentru yoga. Brusc am observat cum arată corpul meu fără țesătura modelatoare. Mi-am cuprins genunchii și m-am simțit ca un copil ofensat.

Stând pe covorașul verde pentru yoga, plângeam. Eram copleșită de rușine și dezamăgire din cauza propriului meu corp.

Anul trecut m-am concediat din domeniul marketing-ului și am pornit într-o călătorie spre Costa Rica pentru 3 luni, ca să încep o carieră de scriitoare, fotograf și coach-trainer.

Știam, că această călătorie va fi una de transformare, însă nu realizam, câte probleme voi avea de înfruntat. Nu am apreciat pe deplin ceea ce mi s-a oferit să fac pentru a-mi schimba viața.

Timp de ultimii zece ani am luptat cu bulimia, cu ura față de sine și non-acceptarea de sine. Chiar și după ce m-am mutat în Costa Rica, încă mai încercam să ameliorez relația mea cu mâncarea și să scap de tulburările de alimentare. În unele zile mă alimentam normal, în altele mâncam peste măsură, până la senzația de disconfort și durere.

E greu să te dezici de vechiul obicei de a mânca atunci când ești indispusă. Încercam să mă controlez, însă nu întotdeauna reușeam. Am ajuns în raiul surferilor, veganilor și celor ce practică yoga, înconjurată de femei în costume de baie, în pantaloni scurți și cu părul lung, ca la sirene, și de bărbați frumoși ca de pe copertele revistelor.

Mă simțem foarte incomod. Reacția mea la auto-critică era întotdeauna aceeași: să impun acea voce să tacă și să gândesc întotdeauna pozitiv, fără a admite gânduri negative în capul meu. Dacă apărea vreun gând rău, despre corpul meu oribil, îl înlocuiam cu o versiune despre dragostea de sine.

Am încheiat un contract cu Universul, am pornit spre Costa Rica pentru a mă confrunta cu ura de sine, pentru a înțelge că merit să fac ceea ce fac acum – să scriu și să fiu trainer. Îndată ce iei o decizie, pornește un mecanism, pe care nu ești în stare să îl înțelegi.

Foarte mulți oameni fug de ceea, de ce le este frică și astfel, rămân pe loc, nu avansează, nu ajung niciodată să își atingă scopurile sau să își îndeplinească visele. În cazul meu, am fost lipsită de toate instrumentele, pe care le utilizam, pentru a-mi ascunde neajunsurile de lume și de mine însumi: trăiam înconjurată de jungla umedă, unde buclele mele frumoase se făceau pufoase, la kilometri de beneficiile civilizației și de rimelul de calitate.

Am fost nevoită iar și iar să mă confrunt cu ceea, de ce îmi era frică cel mai mult – să fiu insuficient de bună sau demnă de a fi iubită din cauza exteriorului meu și kilogramelor în plus – pentru a înțelege, că totuși sunt demnă.

Să te iubești pe sine este ca și cum ai iubi alți oameni. Să te vezi așa cum ești – uneori o femeie stângace cu șolduri mari și păr cărunt – și să inviți acest om în inima ta.

Am conștientizat, că prin blocarea gândurilor negative cu cele pozitive, închideam de fapt ușile în fața persoanei, care mă temeam să fiu: eu, cu toate neajunsurile și defectele mele.

Obții libertatea atunci când realizezi, că lupta este o sarcină, pe care trebuie să o îndeplinești, pentru a-ți atinge scopul. Aceasta creează baza pentru a lucra asupra vindecării și acceptării de sine.

Eu niciodată nu am știut, că pentru a-mi îndeplini lucrul, voi fi nevoită să accept și să îndrăgesc femeia, care sunt acum. Credeam că voi reuși să blochez discuțiile negative despre sine cu setări pozitive și gânduri bune. Însă, de fapt, eu mă îndepărtam și mai mult de mine însumi.

Încercam să mă distanțez de omul, care eram în realitate. Asta mă făcea să rămân prinsă într-un cerc și să alerg după viitorul meu, fiind împovărată de problemele trecutului.

Viitorul nu va sosi, până când nu vei soluționa problemele din trecut.

Autor: Cayla Vidmar