Într-o zi voi avea un FIU și voi face totul diferit!

Într-o zi voi avea un fiu și voi face totul diferit. De la vârsta de trei ani îi voi spune: “Dragul meu! Nu trebuie să devii inginer. Nu trebuie să devii avocat. Nu contează cine devii când crești. Vrei să fii medic patolog? Minunat! Comentator sportiv? Te rog! Clovn într-un mall? O alegere grozavă!

Și la cea de-a treizecea aniversare, el va veni la mine, acest clovn chel și transpirat și va spune: “Mamă! Am treizeci de ani! Sunt clovn! O astfel de viață ți-ai dorit pentru mine? La ce te gândeai, când mi-ai spus că studiile superioare nu sunt necesare? La ce te gândeai, mamă, când mi-ai permis să mă joc cu băieți în loc să învăț matematica?

Iar eu îi voi spune: “Dragul meu, te-am urmat în toate, nu voiam să fac presiune asupra ta. Nu-ți plăcea matematica, îți plăcea să te joci cu băieții.” Și el va spune: “Nu știam la ce va duce asta, eram copil, nu puteam decide nimic, iar tu mi-ai frânt viața.” Și atunci îl voi privi cu atenție și îi voi spune: “În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, iar alții caută vinovații. Dacă nu înțelegi asta, atunci ești un idiot.”

El va spune ”ohh”, va cădea în leșin și va avea nevoie de cel puțin cinci ani de psihoterapie…

Sau nu. Într-o zi voi avea un fiu și voi face totul diferit. De la vârsta de trei ani îi voi repeta: “Nu fi un idiot, gândește-te la viitor. Învață matematica, dacă nu vrei să fii operator la un call center toată viața.

Și la treizeci de ani va veni la mine, acest programator transpirat, aproape chel, cu riduri profunde pe față și va spune: “Mamă! Am treizeci de ani. Lucrez la Google. Lucrez douăzeci de ore pe zi. Nu am familie. La ce te gândeai mamă, când îmi spuneai că un job bun mă va face fericit? La ce te gândeai când m-ai forțat să învăț matematica?

Iar eu îi voi spune:”Dragul meu, am vrut să ai studii bune! Am vrut să ai posibilități mari.” Iar el va spune: ”La ce-mi folosesc aceste posibilități dacă nu sunt fericit? Trec pe lângă clovnii din centrul comercial și îi invidiez, mamă. Ei sunt fericiți. Puteam să fiu în locul lor, însă tu mi-ai ruinat viața.” Și atunci îl voi privi cu atenție și îi voi spune: “În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, iar alții se plâng tot timpul. Dacă nu înțelegi asta, atunci ești un idiot.”

El va spune ”ohh”, va cădea în leșin și va avea nevoie de cel puțin cinci ani de psihoterapie…

Sau în alt mod. Cândva voi avea un fiu și voi face totul invers. De la vârsta de trei ani îi voi repeta: “Nu sunt aici să repet ceva. Sunt aici să te iubesc. Mergi la tatăl tău, nu vreau să fiu din nou vinovată.

Și la cea de-a treizecea aniversare, el va veni la mine, acest regizor chel, cu ochi triști: “Mamă! Am treizeci de ani. În toți acești ani am încercat să-ți atrag atenția. Ți-am dedicat zece filme și cinci spectacole. Am scris o carte despre tine, dar cred că nu-ți pasă. De ce nu ți-ai exprimat niciodată opinia? De ce tot timpul m-ai trimis la tata?”

Iar eu îi voi spune: “Dragul meu, nu am vrut să decid nimic pentru tine! Eu sunt aici doar să te iubesc, iar pentru sfaturi îl ai pe tata.” Și el va spune: “La ce-mi folosesc sfaturile lui, dacă te-am întreb pe tine, mamă? Toată viața ți-am căutat atenția. Sunt obsedat de tine, sunt gata să dau totul, pentru a înțelege ce crezi despre mine. Cu tăcerea și detașarea ta mi-ai frânt viața”. Și atunci îl voi privi cu atenție și îi voi spune: “În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, iar alții tot timpul așteaptă ceva. Dacă nu înțelegi asta, atunci ești un idiot.”

El va spune ”ohh”, va cădea în leșin și va avea nevoie de cel puțin cinci ani de psihoterapie…

Acest text – este o bună prevenire a perfecționismului nostru matern – dorința de a fi mame ideale. Relaxați-vă! Indiferent cât de mult încercăm să fim mame bune, copiii noștri oricum vor avea ceva de spus psihoterapeutului lor.