Nu-mi este teamă de singurătate, iubirea mă sperie mai mult…

Nu-mi este teamă să fiu singură, să adorm în patul gol sau să fiu “a treia” la o cină cu prietenii de familie. Nu mă sperie viața sau moartea în singurătate.

Mi-e teamă să mă îndrăgostesc, pentru că atunci când îi voi da alesului meu inima, el va avea ocazia să mă rănească. El mă poate înșela, mă poate minți sau trata cu lipsă de respect, mă poate dezamăgi.

Chiar dacă voi avea norocul să-mi găsesc iubirea, există riscul ca sentimentele mele pentru el să se epuizeze. Sau el să găsească persoana care i se potrivește mai mult.

Iubirea – e despre vulnerabilitate. Asta ar însemna să-i dai cuiva ocazia să te frângă, iar eu nu-mi doresc asta. Nu vreau să găsesc iubirea vieții mele, iar apoi să o pierd.

Prefer să rămân singură.

Singurătatea nu mă sperie, sunt obișnuită cu ea. În plus, pot să am grijă de mine și să-mi dezvolt propria fericire.

Pe de altă parte, iubirea este ceva nou, inconfortabil. E despre mesajele de bună dimineață și conversațiile de suflet, iar eu nu sunt obișnuită cu optimismul și romantismul.

Sunt o persoană sceptică și m-am convins că e mai bine să trăiești în singurătate, decât într-o relație.

De fiecare dată când am sentimente pentru cineva, mă învinuiesc pentru asta. Chiar dacă îmi pot imagina o relație cu această persoană, primul meu instinct este să-l resping, pentru că îmi fac griji pentru ce se va întâmpla, dacă se va apropia prea mult de mine.

Nu vreau să-mi intre cineva în suflet, să mi-l întoarcă pe dos, iar apoi să-l arunce de parcă ar fi o jucărie de care s-a plictisit, de aceea mă prefac un bloc de gheață. Nu vreau ca acest om să vadă cum sunt eu, cea adevărată. De aceea fug, înainte ca el să mă cunoască mai bine.

Sunt singură și fericită și nimeni nu mă poate răni.

Iată de ce nu îndrăznesc să-i ofer cuiva inima, chiar dacă pare că acest om o va trata cu grijă. Nu pot spune cu certitudine dacă riscul merită recompensa și dacă voi avea vreodată curajul să încep o relație.

Îndrăgostirea este mult mai groaznică și mult mai riscantă pentru mine, decât singurătatea.