Am crescut-o pe fiica surorii mele timp de 18 ani, însă acum am familia mea…

Sora mea a plecat de acasă, lăsându-și fiica de cinci luni în grija mea și a mamei. Pe atunci aveam doar 20 de ani. A lăsat un bilet în care scria că nu-și dorește o astfel de viață.

Împreună cu mama ne-am asumat toate grijile pentru copil. Atunci când Diana a împlinit trei anișori și era clar că sora mea nu se va mai întoarce, mama a lipsit-o de drepturile părintești și a obținut custodia micuței.

Fetița îmi spunea ”mama” încă din copilărie. A crescut într-o familie iubitoare, doar că fără tată. În acea perioadă iubitul meu m-a părăsit, refuzând să-și asume responsabilitatea pentru un copil străin. Anii au trecut și eu nu mi-am întemeiat o familie.

Doi ani în urmă, când Diana avea 16 ani, mama a decedat. Era foarte bolnavă și pentru a ne proteja, a scris testamentul pe numele meu și am devenit tutorele ei legal. Sora mea nici la înmormântare nu a binevoit să vină.

Până nu demult eram mama unei fete de optsprezece ani. Nu m-am căsătorit, n-am născut copiii mei. Mi-am pus sufletul în acest copil. Și era suficient să apară sora mea la volanul unei mașini noi, să-i dea un smartphone nou și Diana de parcă s-a ”transformat”.

A început să-mi reproșeze că i-am distrus viața. Că putea să aibă o viață mai bună alături de mama ei biologică. Și-a luat lucrurile și au plecat împreună la viața lor frumoasă.

Am rămas singură. Plecam la serviciu ca un somnambul, nici măcar nu simțeam gustul mâncării. Nu știam ce zi a săptămânii este. Șeful meu m-a ajut să-mi revin. M-a  amenințat, în glumă, că mă concediază, dacă refuz să ies cu el la întâlnire. Am mers doar ca să nu petrec o altă seară în apartamentul gol.

Nu vă imaginați cât de surprinsă am fost, când după 2 luni de relație am aflat că sunt însărcinată. De abia îmi stăpâneam lacrimile de fericire.

Andrei, șeful meu m-a cerut de soție și eu am acceptat. Visam de mult să am o familie adevărată, să am copilul meu. Și în curând acest vis va deveni realitate. Nimic nu putea să-mi umbrească fericirea. Copilul meu. Al meu. Pe care nu mi-l va lua nimeni. Doar al meu.

Într-o zi, când ne pregăteam să mergem la ecografie, a sunat cineva la ușă. Era sora mea, cu valize, cu Diana și un băiat de aproape 13 ani.

Sora mea nu și-a amintit de Diana pur și simplu. Fiul ei de la soțul-bogat avea nevoie de transplant. Așa că a ademenit-o pe fiica ei naivă cu promisiuni despre o viață frumoasă și bogată.

Pe lângă faptul că Diana nu a fost compatibilă ca donator, soțul surorii mele a aflat că băiatul pe care l-a crescut timp de 13 ani, nu este fiul său. Bărbatul a acționat nobil – a găsit un donator și a plătit pentru intervenție. Apoi a alungat-o împreună cu ambii copii. Nu i-a lăsat niciun ban și acum ea are nevoie de jumătate din apartamentul mamei.

Mă puteți condamna, însă eu i-am închis ușa în nas.  Acum am viața și interesele mele. Sora mea și fiica ei trădătoare nu fac parte din planurile mele de viață. Am crescut-o timp de 18 ani, însă acum am propria familie.