Teoria atașamentului: Ai dreptul să-ți trăiești viața așa cum crezi de cuviință și să nu fii ostaticul propriului copil!

Teoria atașamentului vorbește despre cât de important este adultul pentru copil, dar nu afirmă nicăieri, că pentru adult este important doar copilul. Ea ne învață să tratăm copilul ca pe ceva valoros, dar nu propune ca părintele să fie considerat doar un mijloc.

Conform teoriei atașamentului, adultul aduce copilul pe lume, promițându-i dragostea, protecția și grija – dar nu și satisfacerea tuturor dorințelor și absența completă a experiențelor neplăcute.

Aveți dreptul să vă trăiți viața și copilul trebuie să se adapteze modului vostru de viață. Exact astfel funcționează instinctul lui – să fie cu adultul său, să se orienteze după el, să considere bine și corect tot ceea ce consideră bine și corect adultul, să trăiască  în casa lui, să-i mănânce mâncarea, să vorbească în limba lui, să trăiască modul lui de viață.

În același timp, aveți dreptul să plecați de acasă, iar copilul are dreptul să se indispună din cauza asta. Și nu sunteți obligați să stați acasă, pentru ca el să nu se indispună, cum de altfel și el nu trebuie să pretindă că-i place asta.

Aveți dreptul să nașteți alți copii, iar el are dreptul să fie gelos pe ei. Nu trebuie să vă refuzați dreptul de a extinde familia, pentru ca el să rămână unicul copil, dar și copilul nu este obligat să pretindă că îi place totul.

Aveți dreptul să divorțați, iar copilul are dreptul să sufere din cauza asta. Nu sunteți obligați să trăiți într-o căsnicie rușinoasă, pentru ca el să nu sufere, dar nici să-și înghită sentimentele.

Aveți dreptul să vă schimbați locul de trai și modul de viață și copilul are dreptul protesteze și să-i fie dor de cel vechi. Nu trebuie să renunțați la planurile și obiectivele voastre pentru a-i asigura lipsa de schimbări, dar nici el nu este obligat să pretindă că totul este ușor.

Noi facem copiii, nu ei pe noi. Ne trăim viețile noastre, iar ei trebuie să se adapteze, așa cum ne-am adaptat și noi la viața părinților. Părinții noștri s-au mutat, au schimbat locurile de muncă, au devenit mai săraci sau mai bogați, au născut alți copii, au divorțat și s-au căsătorit. Unele schimbări ni le amintim cu bucurie, altele cu durere, altele la început erau teribile, apoi s-au dovedit a fi benefice. Însă, în general, ne-am descurcat.

Natura a înzestrat puii umani cu suficientă flexibilitate pentru a se adapta la aproape orice. Copiii cresc în diferite condiții și familiile se confruntă cu diferite probleme. Uneori nu alegeți, alteori alegeți  și atât timp cât copilul e mic el este atașat de voi și va urma calea vieții împreună cu voi, indiferent de cotiturile pe care le întâlniți.

Aveți dreptul să trăiți așa cum credeți de cuviință sau cum vă permit circumstanțele, iar copilul are dreptul să fie nemulțumit, însă ca părinți trebuie să-l ajuți să se adapteze.

Teoria atașamentului cere de la părinte să fie cu copilul său – să fie cu el într-o legătură emoțională constantă, să se simtă iubit și acceptat. Și nimeni nu știe exact câte ore pe zi sunt necesare pentru asta și pe câte zile vă puteți separa pentru a nu rupe comunicarea. Nu există o rețetă universală. Puteți sta cu copilul acasă toată copilăria lui, având grijă numai de el și să nu creați relații bune. Și îl puteți educa cu scrisori rare de la distanță, din cauza circumstanțelor și să-i oferiți sentimentul de iubire și căldură pentru tot restul vieții.

Încrederea că ești important, necesar și iubit este mai importantă decât numărul de ore petrecute împreună. Teoria atașamentului vorbește despre relații, nu despre rutina zilnică.

Un adult care se simte ostaticul propriului copil, o victimă nefericită – nu va putea construi un atașament bun. Atașamentul – este relația dintre adult (individul dominant, grijuliu) și copil (individul dependent și încrezător). Adultul trebuie să fie puternic și liber, trebuie să fie stăpânul vieții sale – numai atunci copilul se va simți liniștit alături de el.

Autor: L. Petranovskaia, “#Selfmama. Sfaturi pentru mama lucrătoare»