Confortul în casă – nu sunt podele curățate, ci mintea curățată de convingeri.

„Chiar dacă nu vei găti, eu voi putea accepta asta. Dar, te rog, nu fă așa încât să nu vreau să mă întorc acasă, din cauza nemulțumirii tale constante. Acasă vreau să mă odihnesc, nu să ne certăm.”

Aceste cuvinte mi le-a spus soțul meu, când i-am reproșat că nu apreciază eforturile mele de în casă. Era încă la începutul căsătoriei noastre.

Fiind educată în tradițiile familiei sovietice, credeam în mitul că soția este în primul rând mamă și gospodină. Restul funcțiilor sunt niște sarcini de complexitate sporită și le poți face la dorință sau dacă îți rămâne timp. Puteam spune cu certitudine că făceam totul corect, așa cum trebuia să facă o soție exemplară.

Însă gândeam una, dar simțeam altceva. Cuvintele și faptele pot minți, iar sentimentele – niciodată. Îi poți înșela pe alții, dar nu poți ascunde adevărul de tine însăți.

..iar adevărul era acesta:

– nu-mi place să fac treburile casnice.

– sunt adepta mâncărurilor simple și rapide și nu-mi place să stau mult timp la bucătărie.

– la plimbare cu fiul meu prefer să citesc o carte, decât să fac cu el figurine din nisip.

– cu alte mămici nu iubesc să discut despre copiii lor, mâncare și alte subiecte asemănătoare.

– îmi doresc să merg la serviciu și prefer să angajez o dădacă, decât să înnebunesc lent din cauza treburilor casnice zilnice.

Acum vorbesc deschis despre asta. Însă cu câțiva ani în urmă, simțeam rușine și îmi negam “lipsa de iubire” pentru mitul despre soția și mama bună. În interior mă sfâșia conflictul dintre “vreau” și “trebuie”, iar criticul interior îmi conducea cu încredere conștiința. Și toate astea nu se puteau sfârși decât cu izbucniri fără motiv, lipsă de energie și vină pentru că sunt o soție și o mamă rea și, în general, sunt un om de nimic.

După această frază, spusă de soțul meu, am înțeles clar că acel confort în casă, la care tindeam ca un maniac, nu depinde de podele curățate și mâncarea gătită, ci de mintea mea curățată de „gânduri inutile“.

Simțind că suntem incompatibili cu așteptările sociale, ne percepem așa de parcă avem nevoie de corectare. În fiecare zi apar noi versiuni despre cum ar trebuie să fie o femeie normală, un bărbat normal sau o relație normală. Trăim în tensiune și anxietate constantă din cauza eforturilor de a respecta normele sociale și a evita eșecurile.

Relațiile de cuplu practic sunt lideri în ceea ce privește numărul de standarde sociale și așteptări. Apoi începe procesul de verificare cu lista existentă. Cea mai mică greșeală – și apare sentimentul de vinovăție și teamă: “Sunt o soție și o mamă rea”.

Iată câteva mituri cu care eram “infectată” eu:

– O soție iubitoare întotdeauna se preocupă de confortul casei;

– femeia este responsabilă pentru relațiile din familie;

– o mamă iubitoare ar trebui să-și dedice tot timpul liber copilului și intereselor lui;

– soțul și soția sunt două jumătăți iubitoare care se înțeleg fără cuvinte;

– de la soțiile bune bărbații nu pleacă niciodată;

Reglementările sociale, împreună cu miturile familiale, pot duce la situația când pe fundalul bunăstării externe, unul sau ambii parteneri pot simți tensiune și nemulțumire în creștere. Refuzul de a accepta acele sentimente care amenință distrugerea imaginii de sine – este o cale directă spre anxietatea nevrotică.

Ieșirea din această situație – va fi decizia să nu-ți ascunzi rușinea, să nu negi adevărul, să nu-ți pui măști sociale, ci să vorbești deschis despre cine ești cu adevărat. Este un risc mare, nu există garanții și trebuie să ai mult curaj să faci acest pas.

Acest lucru duce la nevoia să conștientizăm că suntem ceva mai mult și mai profund, decât își imaginează alți oameni despre noi. Este important să te îndepărtezi de reglementările sociale la o distanță potrivită, pentru a avea posibilitatea să evaluezi cât sunt de adecvate pentru viață.

Soluționarea problemelor interne ne privează de adaptarea socială, dar, de asemenea, ne eliberează energia din umbră și ne oferă libertate. Recunoscând propria integritate, recunoscând acele sentimente care anterior au fost interzise, obținem dreptul de a fi noi înșine. Și numai în acest caz, le putem oferi altora dreptul de a fi diferiți.