Cum să-ți reprogramezi subconștientul și să-ți realizezi obiectivele? Această TEHNICĂ te va ajuta!

TEHNICA “CIRCULARĂ”

Această tehnică nu numai că te va ajuta să-ți atingi obiectivul, dar îți va oferi energie pentru a-ți putea realiza planurile. Trebuie realizată pe parcursul a 20 de zile, timp în care vei obține primele rezultate. Vei vedea în ce direcție trebuie să te miști sau vor exista anumite situații care vor contribui la intenția ta.

Vei avea nevoie de un jurnal și un pix/creion. Apoi fă o notă în jurnal:

“Încep să-mi realizez scopul (scrie exact ceea ce dorești să obții). Stabilesc timpul venirii primelor rezultate vizibile în oricare dintre cele 20 de zile de la data începerii practicii. “

Formulează obiectivul dorit. Reține că trebuie să-l formulezi de parcă l-ai realizat deja.

De exemplu: “Câștig 2000 $ pe lună”. Nu trebuie să folosești cuvintele “Voi câștiga”, “Vreau să câștig”, “Voi învăța să fac asta”.

Este important să-ți stabilești obiective realiste. Pentru că dacă nici tu nu crezi în realizarea lor, nu mai are sens. Întotdeauna îți vei putea stabili un obiectiv mai ambițios, când îl vei realiza pe cel precedent. Obiectivele ar trebui să crească treptat.

Apoi, trebuie să te retragi în singurătate cel puțin o jumătate de oră și să scrii obiectivul formulat de 100 de ori în jurnal. Și trebuie să faci acest lucru timp de 20 de zile. Exact de 100 de ori. Încearcă să nu faci întreruperi, să nu pierzi nicio zi.

Rezultatul cu siguranță va veni. Singura condiție: trebuie să exersezi persistent acest exercițiu și să crezi în ceea ce faci.

INDICIILE SUBCONȘTIENTULUI

Ai început să aplici această tehnică, dar nu aștepta că totul va cădea din cer. Subconștientul te va ajuta să eliberezi resursele incorporate în tine, îți va atrage atenția asupra informațiilor care te vor ajuta să atingi scopul dorit, îți va sugera o idee excelentă ș.a.m.d. Dar, va trebui să depui eforturi pentru a-ți realiza intenția. Nu există vrăji magice cu care să-ți schimbi imediat viața. Acest lucru nu se întâmplă.

Subconștientul îți va sugera în ce direcție trebuie să te miști pentru a realiza ceea ce-ți dorești. Vei începe să acorzi atenție diferitelor articole, cărți, emisiuni TV. Acordă o atenție deosebită acestor lucruri. În ele poți descoperi ideea de a-ți realiza planul. Sau ți se vor arăta mijloacele prin care poți atinge obiectivul.

De asemenea, acordă atenție persoanelor cu care te vei întâlni în timpul realizării obiectivului. Ce viziune au acești oameni asupra lumii, care sunt gândurile lor?

Acordă o atenție deosebită gândurilor și ideilor care îți apar în minte. Îți poate veni o idee interesantă despre cum să deschizi o afacere, cum să găsești o sursă de venit suplimentar, cum să rezolvi o anumită problemă. Totul depinde de scopul pe care ți l-ai stabilit și, prin urmare, și subconștientului tău.

Încă un lucru important: dacă simți oboseală, apatie, să știi că subconștientul îți spune că mergi în direcția greșită. Dacă simți entuziasm, e un indiciu că mergi în direcția bună.

De asemenea, îți recomandăm să înveți să-i ceri sfaturi subconștientului. Da, te poți consulta cu el, îi poți adresa întrebări pe orice subiect. Subconștientul, bazându-se pe cantitatea enormă de informații pe care o deține, va deveni pentru tine un consilier cu adevărat înțelept.

Reprogramarea subconștientului este o forță puternică, care îți poate schimba viața. Cel mai important lucru – nu fi leneș și lucrează asupra ta. Apoi, succesul este garantat!