Iată de ce este important să rămânem NOI ÎNȘINE într-o relație apropiată!

Uneori, se întâmplă ca un om să-ți ușureze durerea sufletească și să-ți calmeze puțin rănile. De exemplu, el începe să aibă grijă de tine, când tu nu o poți face. Sau te vede și te acceptă, așa cum niciodată nu au făcut-o părinții. Îți oferă acel grad de apropiere de care ai nevoie. Uneori, cineva ne oferă ceea ce avem cu adevărat nevoie și ceea ce nu suntem în stare să ne oferim singuri.

Și atunci se întâmplă că relația cu acest om devine extrem de valoroasă. Uneori o percepem ca fiind iubire. Sau atașament. Uneori, ca fiind prietenie puternică sau dependență. Însă de multe ori, când există relații extrem de valoroase, nu mai suntem liberi în ele. Ne concentrăm atenția pe cealaltă persoană și facem totul pentru a “nu deteriora” ​​sau a “păstra” contactul.

Metaforic, acest lucru poate fi descris astfel: cineva ține mâna pe rana ta, care nu sângerează și nu te doare atât de mult. Și în acest caz, nu te concentrezi pe cum să te miști, ci pe cum să eviți despărțirea de aceste mâini care te ajută. Stai fără să te miști, doar ca să nu simți durerea. Te adaptezi și începi să depinzi de ele.

Adesea, în astfel de relații facem lucrurile așa cum vrea cealaltă persoană și ne pierdem libertatea de alegere, pentru că ea ne poate duce la durere. Dacă ne deplasăm în direcția dorințelor noastre, există riscul ca omul valoros să nu vrea să ne urmeze și atunci din nou rămânem singuri cu problemele, rănile, tristețea și durerea noastră. În acest caz, ne gândim să nu spunem ceva în plus, să nu facem, să nu jignim, să nu indispunem, să nu deranjăm, să nu înfuriem. Și în acest moment, ne pierdem rapid spontaneitatea, vivacitatea, libertatea. Și, desigur, atragem în viața noastră ceea de ce ne temem atât de mult.

Partenerul nostru își pierde interesul, pentru că în noi nu există creativitate. El pierde sentimentul de libertate, pentru că îl controlam involuntar. Și asta poate duce la despărțirea, de care ne temem atât de mult. O despărțire chiar mai dureroasă, pentru că undeva în adâncul sufletului o așteptam. Și, împreună cu durerea din cauza despărțirii, destul de ciudat, vine ușurarea. Ușurarea pentru faptul că acum nu trebuie să te prefaci, poți fi din nou tu însuți. Din nou, în libertatea noastră, suntem gata să-l întâlnim pe cel, alături de care, sub influența fricii de despărțire, riscăm să ne pierdem începutul creativ. Multora li se întâmplă asta.

Dar adevăratul scop al relațiilor apropiate nu este acela de a-ți găsi pe cineva lângă care să nu-ți fie atât de dureros să trăiești. Procesul de maturizare constă în a-ți vindeca rănile și a învăța să ai grijă singur de tine. Doar așa vei putea întâlni omul ca personalitate, nu ca un set de calități convenabil ție.

Esența relațiilor apropiate – este să rămâi tu însuți, chiar dacă asta îți poate aduce durere. Să rămâi vulnerabil alături de alții, chiar dacă nu știi exact cum vor reacționa la asta. Să faci un pas pe drumul tău, chiar dacă nu ești sigur că celălalt te va însoți. În fiecare zi să încerci să fii un pic mai adevărat, nu mai comod pentru celălalt.

Ideea este de a dezvolta grade de libertate într-o relație, nu de a limita. Și în această situație există un mare risc – poate fi dureros și te poți simți singur. Însă există șansa că se va produce adevărata dragoste și intimitate. Când, fără să faci presiune, partenerul va dori să meargă împreună cu tine. Când se va întâmpla ceva ce nu aștepți, ceva ce nu poți anticipa și controla. Se va întâmpla iubirea adevărată și întâlnirea între oameni. Când celălalt nu va fi de neînlocuit și extrem de valoros, va fi pur și simplu drag și scump. Nu va fi unicul din lume, ci ales de tine clar în fiecare zi. Atunci vei putea fi sigur că celălalt este cu tine, nu pentru că îl controlezi, ci pentru că el vrea asta în fiecare zi.

Oare nu asta este această adevărată fericire împreună?