Am obosit. M-am pierdut. Nu știu ce pas trebuie să fac…

Nu contează cât timp dorm, când mă trezesc – mă simt obosită. Sunt epuizată mental. Nici cafeaua nu poate schimba acest lucru.

Am obosit de aceeași rutină, când știu exact consecutivitatea evenimentelor care se întâmplă zi de zi. Lumea mea a încetat să mai fie surprinzătoare și imprevizibilă. Mă trezesc, merg la serviciu, mă întorc acasă, privesc televizorul sau pierd timpul pe rețele sociale, pentru a-mi distrage atenția. Și apoi adorm.

M-am săturat să mă conving că totul este în ordine, când, de fapt, totul este altfel. Continuu să mă forțez să gândesc pozitiv pentru a-mi justifica așteptările, însă, în loc de asta, mă dezamăgesc.

Nu mă simt nici confortabil când comunic cu oamenii, în special dacă sunt prietenii apropiați sau membrii familiei, pentru că discuțiile întotdeauna se încheie la fel. Ei îmi pun aceleași întrebări, se plâng de același lucruri, doar că în zile diferite, folosind alte cuvinte. Uneori, se pare că lunile din calendar trec fără timp. Se pare că, m-am blocat în Ziua Cârtiței.

Este atât de obositor să alergi de la dragoste la ură de sine. Încerc să depun  eforturi, în loc să mă relaxez. Este groaznic să te simți așa, de parcă știi ce te așteaptă în viitor, deși trăiești într-o lume misterioasă, neexplorată.

Vreau schimbări care să mă facă fericită, dar nu sunt sigură ce vor aduce cu sine. Nu știu ce pas trebuie să fac. M-am pierdut.

Nu-mi doresc ceva material, nu vreau ceva specific, cum de exemplu, e un iPhone, o mașină sau un bărbat.

Singurul lucru pe care îl vreau – este fericirea, pacea, iubirea și respectul de sine. Probabil vreau să mă simt altfel, pentru că sentimentele mele au amorțit.

Chiar dacă nu îmi controlez întotdeauna gândurile și emoțiile, întotdeauna îmi asum responsabilitatea pentru deciziile mele, de aceea îmi doresc schimbări. Voi afla ce vreau de la această lume și îmi voi urma dorințele. Vreau să găsesc acel ceva, pe care să-l aștept cu nerăbdare mâine, în timp ce mă bucur de ziua de azi.

Vreau să mă trezesc, pentru că am obosit de somnul veșnic cu ochii deschiși.