Care este secretul unei relații fericite? Să faci ceea ce-ți dorești!

Un proverb chinezesc spune:

”Între tine și cealaltă persoană există întotdeauna zece pași. Dacă ai parcurs ai tăi cinci și nimeni nu te-a întâlnit – întoarce-te și pleacă!”

Adică, nu trebuie să faci singur toți pașii, pentru ca mai târziu să cari singur această relație…Sau dacă ai făcut toți cei zece pași, iar omul a rămas acolo unde era – este un semn sigur că el nu are nevoie de această relație… Sau nu trebuie să te hrănești cu speranțe false – dacă nu te-a întâlnit nimeni, este timpul să vă luați rămas bun.

Pe de o parte, acest lucru este cu siguranță așa. Când mergem spre cineva, așteptăm că și acest om va merge spre noi.

Așteptăm… 

Și exact în acest caz proverbul chinezesc are dreptate – fă cinci pași, iar dacă așteptările tale nu sunt justificate la această etapă – fugi. Și nu privi niciodată înapoi.

Pentru că așteptările tale nu vor fi justificate niciodată. Pentru că aștepți în zadar. Pentru că ai făcut tot ce ai putut și dacă nu există niciun răspuns – ești liber, mergi și caută-l pe cel care va fi de acord să meargă în întâmpinarea ta cu acea viteză pe care o meriți. Care îți va satisface așteptările. Care nu te va face să aștepți. Care va parcurge jumătatea sa de drum și te va întâlni exact la mijlocul podului relației voastre.

Mergi. Și nu privi înapoi. Doar că…

Tu doar nu vei concura niciodată cu un om care e în scaunul cu rotile. Sau nu-ți va trece prin minte să te superi pe cineva care a rămas blocat într-un lift?

Totuși, dintr-un anumit motiv, mi se pare că într-o situație reală și nu metaforică, tu, de la distanța de zece pași, dacă vei vedea că omul de care îți pasă a căzut în trapa de canalizare, vei face nu doar ai tăi cinci pași, ci zece, douăzeci și câți vor fi necesari, doar pentru a-l ajuta să iasă și să supraviețuiască. Nu-i așa?

Proverbul chinezesc are dreptate într-o privință: dacă aștepți ceva și nu primești – atunci nu merită să aștepți.

Eu însă, consider că există și altă parte a monedei.

Dacă într-adevăr ești interesat de această relație – merită să parcurgi toți zece pași, pentru a fi în locul persoanei și a înțelege – ce s-a întâmplat?

Se poate dovedi că el nici nu se gândește să se miște, pentru că nu are nevoie de tine. Are nevoie de alt om. Sau e posibil ca omul tău să fie grav rănit și are nevoie de ajutor din exterior. Sau este orbit de probleme și nu vede că mergi spre el. Tu aștepți acțiuni din partea lui, iar el nici măcar nu știe despre asta.

Tu aștepți acțiuni. Acesta este secretul principal al proverbului. Este un sfat inteligent pentru cei care așteaptă.

Deci, ce să faci?

Este foarte simplu. Nu aștepta.

Oamenii nu sunt o hartă de comori, care îți spune că dacă mergi cinci pași și aștepți până când umbra stâncii cade pe o piatră rotundă și sapi sub această piatră, atunci vei găsi comoara.

Oamenii sunt oameni. Ei nu-ți datorează nimic.

De aceea, poți face cinci pași și fără să aștepți răspunsul poți pleca, nu pentru că ai așteptat și te-ai mințit, ci pentru că ai înțeles că nu mergeți pe același drum.

Poți merge mult mai mult și poți ajuta omul care a căzut într-o groapă emoțională sau psihologică. Nimeni nu-ți garantează un premiu sau reciprocitate, poți face acest lucru nu ca o contribuție în viitor, ci pur și simplu pentru că îți pasă.

Și atunci ca răsplată va fi o viață salvată, nu recunoștința veșnică.

Fă ce-ți dorești. Pentru că îți dorești asta. Pentru tine. Și nu aștepta nimic în schimb.

Dedicându-ți viața altui om – soțului, părintelui, copilului – ține minte că asta este alegerea ta. Tu ai ales să parcurgi acești cinci, zece, cincizeci de pași. Pentru că ți s-a părut important. Și nimeni nu-ți datorează nimic.

Fă ceea ce crezi că este necesar. Pentru tine. Și nu aștepta recompense pentru asta. Dacă drumul în sine nu ți se pare o răsplată vrednică pentru pașii tăi, întoarce-te și nu privi înapoi.

Pentru că cel mai bun lucru este călătoria, care deja este frumoasă, indiferent câți pași sunt în ea. Exact în astfel de călătorii se pot ascunde comori adevărate, care vor depăși toate așteptările tale, din simplu motiv că nu ai așteptat nimic.