Psihosomatica la copii: 8 moduri prin care îți poți distruge copilul

Greșelile de educație admise în copilărie, uneori duc la apariția nervozității, ceea ce poate împiedica dezvoltarea normală a copilului.

Jucăriile chinezești, grăsimile transgenice, crizele politice – câte pericole îl așteaptă pe micul om care tocmai a pășit în această lume. Dar oare ne-am pus vreodată întrebarea că cei mai periculoși dușmani ai copilului pot deveni cei mai apropiați oameni?

Psihosomatica la copii: 8 moduri prin care îți poți distruge copilul:

8. Nu-mi pasă de fericirea mea, dar voi face totul pentru fericirea copilului!

Din păcate, acest lucru este imposibil. Chiar dacă părintele alege un sistem corect de educație, însă el ca om se simte nefericit – copilul va “absorbi” acest complex de inferioritate, incapacitatea de a construi relații și multe alte lucruri, care îl frământă pe părinte.

7. Modelele de educație – de unde se iau acestea?

Majoritatea părinților nu-și pun întrebarea: “Oare ce sistem de educație urmez eu?” Acest lucru are o explicație logică: părinții mulțumiți de sine și de viață își educă urmașii așa cum au fost educați de părinți. Cei nemulțumiți îi educă după principiul: “Nu voi fi niciodată ca mama-tatăl meu”.

Și prima și a doua opțiune nu garantează lipsa erorilor, pentru că nimeni nu evaluează sistemul parental de educație după rezultatul: om sănătos și fericit.

6. Iubire sau cerințe?

Unii părinți preferă educația liberă cu multă iubire și foarte puține cerințe, alții severitatea și instruirea pentru viața reală încă din leagăn. Dacă nu va fi menținut un echilibru între aceste două – prima, poate duce la depresie nevrotică în viitor, iar a doua – la tulburări compulsive.

Menținerea echilibrului între iubire și cerințe – înseamnă menținerea sănătății psihosomatice a copilului.

5. Capitalul emoțional și cognitiv

Viața este dificilă, părinții muncesc din greu pentru bunăstarea copilului și nu au timp să-i acorde atenția necesară. Însă pentru copil este mai important sentimentul de securitate, pentru că tata l-a ascultat și i-a oferit un sfat, decât l-a ignorat, dar îl hrănește și îl îmbracă scump.

Atenția părinților și ajutorul vor rămâne în memoria copilului pentru totdeauna și vor servi drept exemplu pentru depășirea dificultăților.

Emoțiile pozitive ale zilei: bucuria unei plăcinte delicioase, fericirea de a putea alerga prin băltoace, îmbrățișările fără niciun motiv ale mamei, o zi incredibilă cu tata – acestea nu sunt doar imagini frumoase. Acestea sunt cărămizi emoționale ale perseverenței și sănătății fizice.

4. Învăț copilul ceea ce eu singur nu fac 

Copilul până la 5-7 ani absoarbe comportamentul adulților, experimentând pe sine capacitățile lor, fără să analizeze. Este același proces de supraviețuire: vrei să trăiești – corespunde. Mulți părinți consideră că iată copilul va crește, va înțelege și atunci îl vom educa. Însă copilul de la naștere deja a absorbit totul prin exemplul părinților sau adulților importanți. Automat, profund și iremediabil.

Să fii într-un fel și să-ți înveți copilul să fie diferit – este un plan psihofiziologic de neconceput.

3. Încercarea părintelui de a-și lua revanșa pentru viața eșuată, trăind viața copilului.

Gusturile, prietenii, scopurile, modul de viață și multe alte lucruri sunt alese de către părinte. Ce obține în final acest copil?

– tulburări psihosomatice – în urma stresului intern constant;
– tulburări psihice – în urma distrugerii structurilor de personalitate.

2. Părintele așteaptă ca urmașii lui să-i semene 

Predispoziția genetică este un mecanism complex și ambiguu. Majoritatea părinților sunt convinși că urmașii lor sunt obligați să le semene.

Să gândească la fel, să facă aceleași lucruri, să trăiască aceeași viață. Însă toate astea sunt, practic imposibile. Mecanismul de protecție împotriva degradării este construit de natură astfel încât copilul să nu fie asemănător cu părintele său. Să fie diferit. Similitudinea exterioară este mai degrabă un bonus plăcut în acest proces.

1.Părinții nu înțeleg ”construcția” copilului

Majoritatea adulților cred că fiul sau fiica lor este o copie redusă a unui adult cu toate funcțiile și abilitățile acestuia, pur și simplu nedezvoltat 100%. Acest lucru este o amăgire. Copilul este diferit. Și să aștepți de la el ceea ce poate face un adult – este greșit.

În fiecare perioadă de dezvoltare a creierului copilului există funcții “deconectate” și există altele pe care copilul le folosește acum, însă ele “vor dispărea” complet la vârsta adultă. Părinții trebuie să le cunoască, trebuie să se ghideze de ele, stabilindu-i copilului sarcini și cerințe. Dacă acest lucru este neglijat – și părintelui și copilului îi este asigurată nevroza.