4 ARGUMENTE că trebuie să investești în tine și în visul tău, nu în relație!

”Dulce, iubitoare, bună “- astfel mă pot descrie membrii familiei și prietenii mei.”

Sunt flatată să aud aceste cuvinte, dar pot spune cu siguranță că toți vor fi uimiți să afle că într-o relație romantică sunt altfel. În relația anterioară ofeream prea multă energie și timp “jumătății” mele, și în cele din urmă am simțit durere și dezamăgire.

După ce am primit doza necesară de lecții de viață, am întâlnit în sfârșit persoana potrivită. Însă soarta nu era de partea noastră. Aveam un vis, să mă mut în alt oraș pentru a-mi face o carieră, în timp ce el era mulțumit de jobul actual și dorea să fie mai aproape de rude. Din anumite motive, am decis să fac ceea ce vreau eu, punându-mi visul pe primul loc. Nu  regret nicio clipă decizia luată, iar relația noastră a devenit chiar mai puternică.

Dacă în acest moment ești la o intersecție de drumuri: să alegi dragostea sau să-ți alegi visul, iată câteva argumente că ar trebui să investești în tine și să nu-ți fie teamă că vei pierde partenerul.

1.Ceea ce trebuie să se întâmple – se va întâmpla.

Am decis că vreau să mă mut în alt oraș, astfel testându-mi relația. Nu vreau să spun că relația la distanță este ceva ușor, însă acum știu sigur: dorința partenerilor de a fi împreună crește, dorul este mult mai mare. Chiar dacă relația eșuază și vă mărturisiți sincer unul altuia acest lucru, nu te vei învinui că ți-ai făcut viața mai bună, urmându-ți visul.

2. Cercul tău de comunicare este foarte important

Iubirea nu poate fi centrul vieții tale. Să găsești persoana potrivită – e minunat, dar nu uita că în tot trebuie să existe un echilibru. Continuă să comunici la fel de activ cu prietenii, să-ți vizitezi rudele și să-ți oferi timp ție. În orice situație ar trebui să-ți rămână cercul tău de comunicare, care nu depinde de partener.

3. ”Eu” nu ”Noi”

De îndată ce relația devine totul pentru tine, vei începe să spui fraze de genul: ”Ne place să facem …” sau “de obicei ne place …”. Să împărțășiți hobby-urile e minunat, doar că nu merită să creșteți într-un singur organism.

4. Știi ce valorezi, la fel și partenerul tău

Înainte de a începe o relație, este foarte important să înțelegi ce valorezi, ce-ți dorești. Când te accepți complet, ești gata să accepți și iubirea partenerului. Iubirea de sine și prezența încrederii în sine îți permit să fii fericită întotdeauna, în orice situație de viață. Respectul și acceptarea reciprocă – sunt acele componente ale relației care vă pot ajuta să parcurgeți o cale lungă împreună.