El niciodată nu o văzuse, însă era îndrăgostit de scrisorile ei. Întâlnirea lor a schimbat totul…

John Blanchard s-a ridicat de pe bancă, și-a îndreptat uniforma militară și a privit mulțimea care trecea prin Gara Centrală. El aștepta o fată pe care nu o văzuse niciodată – aștepta fata cu trandafirul roșu.

S-a interesat de ea acum un an în biblioteca din Florida. Atunci l-a intrigat o carte, dar nu conținutul ei, ci însemnările făcute cu creionului. Scrisul reflecta un suflet atent și o minte înțeleaptă. Pe carte era scris numele fostului proprietar – Miss Hollis Maynel.

A avut nevoie de mult timp și efort să-i găsească adresa. Locuia în New York. El i-a scris o scrisoare, s-a prezentat și i-a propus să devină prieteni prin corespondență. Iar a doua zi a fost trimis să slujească în străinătate. Pe parcursul anului, cei doi s-au cunoscut prin intermediul scrisorilor. Fiecare scrisoare nouă era o sămânță care cădea într-un sol fertil – inimile lor. Începutul poveștii de dragoste era promițător.

Blanchard a rugat fata să-i trimită o fotografie, însă ea a refuzat. I-a scris că, dacă e interesat cu adevărat de ea, atunci aspectul exterior nu contează.

A venit timpul să se întoarcă acasă. Întâlnirea era programată pentru ora 7 dimineața la Gara Centrală din New York. – Mă vei recunoaște – a scris fata. – Voi avea un trandafir roșu.

La ora stabilită bărbatul o aștepta. Spre el venea o tânără frumoasă cu siluetă suplă. Buclele blonde lungi îi cădeau peste umeri, iar ochii albastri erau ca niște flori delicate. Îmbrăcată într-un costum verde palid, fata arăta ca o primăvară care tocmai reînviase. S-a îndreptat spre ea, uitând complet să vadă dacă are trandafirul.

Pe buzele ei apăruse un zâmbet ușor provocator.

– Lasă-mă să trec, marinarule! – a spus ea.

Apoi bărbatul a văzut că în spatele ei stătea Hollis Maynell. Femeia avea aproape 40 de ani, părul ei gri se ascundea sub o pălărie veche. Era plinuță, iar picioarele groase de abia încăpeau în pantofii cu toc.

Fata în costum verde plecase deja. Bărbatul a simțit de parcă se împarte în două părți, atât de puternică era dorința lui să urmeze fata, însă atât de profunde erau sentimentele pentru această femeie, care devenise o persoană foarte apropiată pentru el. Femeia stătea nemișcată. Fața ei palidă și rotundă părea blândă și inteligentă, iar ochii îi străluceau călduros și gingaș.

El nu a ezitat. În mână strângea copia cărții datorită căreia s-au cunoscut. Chiar dacă nu era iubire, era ceva foarte valoros, poate chiar ceva mai bun decât sentimentele romantice. El și-a îndreptat umerii, a salutat-o și i-a întins cartea, deși în interior îl zgâria dezamăgirea.

– Sunt locotenentul John Blanchard. Iar tu trebuie să fii domnișoara Hollis Maynell? Sunt atât de bucuros că în cele din urmă ne-am întâlnit. Pot să te invit la cină?

Femeia a zâmbit.

– Nu știu despre ce vorbești, fiule, spuse ea. – Domnișoara tânără în costum verde care tocmai a trecut pe aici, mi-a cerut să-mi prind acest trandafir. Și mi-a spus că dacă mă inviți la cină, atunci trebuie să-ți spun că ea te așteaptă la restaurantul de peste drum…