Mulțumesc că ai fost în viața mea și mulțumesc că ai plecat…

Îți mulțumesc că ai fost în viața mea și că ai plecat. Tu ești cel care m-a învățat multe lucruri de viață și mi-ai arătat noua cale pe care merg acum. Sper că am avut aceeași influență asupra ta. Ceva s-a schimbat, am devenit diferiți, de aceea nu mai suntem conectați unul cu altul și asta e normal.

Chiar dacă relația noastră nu a trecut testul timpului, am devenit mai bună, pentru că te-am cunoscut.

Ne schimbăm la fel ca și vremea de afară. Nu putem controla unde ne vor duce relațiile, la fel cum nu putem ghici când va ninge afară.

Circumstanțele, credințele, atitudinea noastră față de viață și de partener – se schimbă tot timpul. Iar aceste schimbări ajung în relația romantică. Poate că circumstanțele s-au schimbat și nu mai poți fi fizic alături de cel cu care ai fost apropiată.

Aceste schimbări sunt inevitabile, pentru că fiecare dintre noi dansează în ritmul său și merge pe propriul său drum. Da, căile noastre se separă, oricât de mult ne-am dori contrariul. Scopurile adevărate pe care le realizăm, întotdeauna vor fi unice pentru fiecare dintre noi. Dar asta nu înseamnă că nu a existat iubire, că sentimentele noastre nu erau adevărate sau mai puțin semnificative.

Nu vom găsi liniște, dacă ne concentrăm pe destinație și nu ne bucurăm de călătorie. Cea mai mare parte a vieții este o călătorie, dintr-un punct în altul, cu oameni diferiți la fiecare oprire. Ceea ce învățăm și cum ne dezvoltăm – sunt numeroasele piese ale puzzle-ului pe care trebuie să le punem împreună. Fiecare pas nou, fiecare act de încredere, fiecare ușă deschisă ne creează din nou.

Și fără tine, știu că voi pierde o parte din mine. De aceea, chiar dacă relația a eșuat, ea în continuare este importantă și semnificativă.

Dacă fiecare dintre noi ar fi fost compatibil cu celălalt, nu am fi învățat nimic. Nu am fi putut recunoaște și aprecia iubirea adevărată. De aceea îți voi fi întotdeauna recunoscătoare; Mulțumesc că ai fost alături de mine, că ai mers cu mine prin viață, chiar dacă nu pentru mult timp.

Acum mergi pe drumul tău, însă eu nu aș fi fost pe drumul cel bun dacă nu te cunoșteam. Dacă nu ai fi plecat, relația noastră ar fi stagnant, fără bucurie, dragoste și armonie. Trebuia să ne separăm pentru a ne găsi propria direcție.

Acum merg pe drumul meu, neclintită și puternică, pentru că te-am cunoscut.

Sursa

DMCA.com Protection Status