Cele 8 etape de dezvoltare a personalității. Iată prin ce trecem de-a lungul vieții!

Renumitul psiholog Erik Erikson considera că viața noastră poate fi împărțită în 8 etape de dezvoltare. Toate sunt predeterminate, la fiecare etapă apare o criză, iar dacă nu o putem depăși, ea provoacă daune “Eu-lui” nostru. Însă există și o veste bună: personalitatea se dezvoltă toată viața, ceea ce înseamnă că nu este totul pierdut.

1.De la naștere până la 1 an

În această perioadă, se formează încrederea noastră de bază sau neîncrederea față de lume. Dacă în primul an de viață mama și oamenii apropiați ne oferă suficientă grijă, atenție și dragoste, atunci vom avea încredere în lume și în alte persoane. În caz contrar, apare teama și suspiciunea, care devin tovarășii noștri în următoarele etape de dezvoltare.

La vârsta adultă, avem sau nu avem încredere în societate, așa cum odată aveam sau nu aveam încredere în mama, suportam dispariția ei din câmpul vizual, știind că va apărea din nou și va avea grijă de noi.

2. De la 1 an până la 3 ani

Nevoile motorii și mentale ale copilului se dezvoltă și acest lucru îl face mai independent. În această perioadă învățăm să mergem, studiem mediul înconjurător și încercăm să facem totul singuri. Dacă părinții ne-au oferit această oportunitate, treptat oferindu-ne tot mai multă libertate, atunci devenim mai încrezători că ne putem controla mușchii, motivațiile, pe noi înșine și mediul înconjurător, devenim independenți.

Mulți adulți nu au răbdare: ei se grăbesc să facă în locul copilului ceea ce el ar fi putut și e capabil să facă singur.

Ca urmare, copilul dezvoltă timiditate și indecizie, care îi afectează negativ viața ulterioară. Totuși, acest lucru nu este un verdict: în etapele de dezvoltare ulterioare, relația dintre independență, rușine și incertitudine se poate schimba.

3. De la 3 la 6 ani

Dacă părinții ne-au încurajat activitatea, ne răspundeau la toate întrebările “de ce”, nu ne-au împiedicat să avem fantezii și să construim în jurul nostru lumi imaginare, prin asta au consolidat în noi spiritul antreprenorial.

Însă dacă ni s-au interzis toate astea, vom începe să simțim sentimente de vinovăție, de singurătate și lipsă de valoare.

4. De la 6 la 12 ani

La această vârstă începem să studiem în mod sistematic, încercăm să construim ceva, să proiectăm, să confecționăm manual, aveam adesea fantezii despre diferite profesii.

Este extrem de importantă la această etapă – aprobarea publică. Dacă eram lăudați pentru activitate și creativitate, asta ne ajută să devenim muncitori, să ne dezvoltăm abilitățile. Dacă adulții (atât părinții, cât și profesorii) n-au făcut acest lucru, asta ar putea provoca dezvoltarea inferiorității. Ego-identitatea copilului în această perioadă este exprimată astfel: “Eu sunt ceea ce am învățat”.

5. De la 12 la 19 ani

Etapa de metamorfoză: se schimbă fiziologia, apare dorința de a privi în felul tău lumea, apare nevoia propriei filosofii de viață. Adolescentul își pune întrebările “Cine sunt eu?” Și “Cine vreau să devin?”.

Amintiți-vă: la această vârstă am încercat să ne creăm o imagine unică și, pe cât posibil de  consecventă. Dacă am reușit să facem acest lucru, atunci criza a fost depășită cu succes. În caz contrar, apare dezorientarea în noi înșine, neliniștea, sentimentul de confuzie a rolurilor.

Erikson considera că această perioadă a vieții omului este esențială pentru formarea bunăstării psihologice și sociale.

6. De la 20 la 25 de ani

Această vârstă este ”poarta” simbolică spre viața adultă. Obținem o profesie, întâlnim oameni, uneori ne căsătorim. Partea pozitivă a acestei etape este apropierea (intimitatea), capacitatea de  a avea grijă de altă persoană, de a o iubi și respecta fără teama că te vei pierde pe tine însuți.

Pe polul negativ al acestei etape există singurătatea (izolarea): nu avem pe nimeni cu care să împărtășim viața, nu există nimeni de care să avem grijă.

Succesul sau eșecul la această etapă depinde de modul în care am reușit să trecem cu succes etapele anterioare.

7. De la 26 la 64 de ani

Într-un cadru atît de larg, Erikson a pus vârsta matură, divizând în poli, la care toți  tindem într-un fel sau altul, umanitatea comună (productivitatea) și autoabsorbția (inerția). În primul caz, avem un sentiment de apartenență la omenire. Alegem acea muncă sau acea cale de autorealizare, care ne ajută să ne ocupăm de societate, de viitorul ei.

În cel de-al doilea caz, ne concentrăm pe noi înșine, satisfăcându-ne nevoile. Se pare că, în era consumului global, aceasta ar trebui să devină o normă, însă, prin alegerea acestui pol, adesea începem să simțim lipsa sensului vieții.

8. De la 65 de ani până la moarte

La vârsta de 65 de ani, după Erikson, vine bătrânețea – timpul de a face o totalizare, de a analiza realizările și eșecurile. Și, după asta putem înțelege dacă viața a fost un succes și că suntem mulțumiți de ea. Această conștientizare ne oferă sentimentul de integritate a ego-ului.

Însă, „revizuindu-ne“ drumul vieții, putem fi cuprinși de sentimentul de disperare și deznădejde – pentru că nu am folosit toate mijloacele disponibile, am făcut greșeli grave, în viața noastră nu a existat un sens. În acest caz, oamenii se tem cel mai mult de venirea inevitabilă a morții. Dar nu este niciodată prea târziu să regândim viața, să reușim să facem ceva util.

Sursa

DMCA.com Protection Status