E o mare tragedie să întâlnești iubirea vieții tale în momentul nepotrivit…

Întotdeauna trecem greu peste despărțiri, pentru că suntem nevoiți să plângem și să visăm la omul pe care l-am iubit foarte mult, însă l-am pierdut. Însă timpul vindecă și în cele din urmă vom întâlni pe altcineva. Cu timpul, vechea iubire va deveni ceva atât de îndepărtat, uneori chiar uitat.

Însă există și alte despărțiri. O astfel de ruptură se întâmplă cu omul pe care nicidecum nu-l poți scoate din minte, oricât ai încerca. Nu trece nicio zi să nu te gândești la omul iubit, iar inima să nu se frângă de tristețe. Acest lucru se întâmplă deseori pentru că te gândești că relația încă nu s-a încheiat. Nu poți recunoaște și accepta acest lucru, pentru că un astfel de gând te înnebunește.

În schimb, îți spui că totul este bine și te miști mai departe. Însă te înșeli. Acest lucru se întâmplă până când vei auzi o melodie, vei vedea o fotografie, vei dori să împărtășești ceva cu persoana iubită sau te trezești cu gândul la ea sau la el. Și totul reînvie.

Mulți oameni apar în viața noastră și, la fel de repede pleacă din ea. Cu unii, ne întâlnim doar o singură dată și nu-i mai vedem niciodată, alții ne plac foarte mult, dar nu iese nimic cu ei. Unii ne calcă în picioare sentimentele și apoi avem nevoie de mult timp să uităm toată durerea.

Însă acest sentiment este diferit. Este sentimentul pe care îl primești atunci când știi că relația ar trebui să se încheie chiar acum și această relație nu este pentru totdeauna. Nu poți spune: “Îți doresc toate cele bune” și să-ți continui viața. Nu poți încheia capitolul, pentru că știi că nu poți încheia relația. Nu acum … … poate niciodată.

Și apoi te scufunzi într-un “purgatoriu de dragoste”. Acesta este locul unde știi cine este iubirea vieții tale, doar că în acest moment încă nu sunteți împreună. Conexiunea cu această persoană este atât de reală, puternică și atrăgătoare, încât mereu te retragi. Relația nu a ajuns în punctul culminant, de aceea nu poate fi finalizată.

De fapt, poate fi persoana de care te-ai despărțit. Dar nu ești cu ea din cauza lipsei de timp și a multor lucruri. Prin urmare, stai în ”purgatoriul de dragoste” și aștepți timpul când vă veți putea găsi unul pe celălat. Nu doar stai, asculți muzică tristă și aștepți. Ești distras(ă) de ceva și te îndepărtezi de sentimentele și gândurile tale, pentru a fi o persoană rațională, pentru a trăi o viață normală.

Vei întâlni alți oameni frumoși și drăguți cu care îți dorești să se întâmple ceva, dar nu se întâmplă niciodată, pentru că ceva nu merge bine. Nu este ca _________ (completați  numele). Și acesta persoană este cea care te ține în dragoste, care te face să simți. Aceste sentimente nu pot fi comparate cu nimic.

O astfel de conexiune se întâmplă doar o dată în viață, poate de două ori. Prietenii tăi cred că ești nebun(ă) și te simți exact așa. De ce, când în lume există milioane de oameni, tu l-ai ales exact pe acesta? Nu poți răspunde la această întrebare.

“Inima are ratiunile ei pe care mintea nostră nu le poate intelege ” – Blaise Pascal

Unii oameni întâlnesc pe cineva, se îndrăgostesc și trăiesc fericiți după aceea. Însă mulți nu sunt la fel de norocoși. Unii dintre noi sunt forțați să lupte, să supraviețuiască despărțirii și să treacă prin toate cercurile iadului. Poate din nou e o problemă cu timpul. Poate că mai întâi trebuie să înveți, să te maturizezi, înainte de a te putea liniști.

Oricare ar fi problema, știi că în cele din urmă vă veți regăsi din nou.

Autor: Lauren Skirvi

Sursa

 

DMCA.com Protection Status