Simți o durere insuportabilă, atunci când iubești bărbatul care nu poate fi al tău

E dureros. Întotdeauna e dureros. Vreau ca tu, mereu doar tu să-mi atingi locurile sufletului care dor cel mai mult.

Am trăit toată viața într-o stare de invidie ciudată. Îi invidiez pe cei care te pot vedea și te pot atinge, pot vorbi cu tine și pot fi cu tine după o zi grea. Îi invidiez pe cei care te îmbrățișează și te sărută în fiecare seară înainte de culcare. Îi invidiez pe cei care te sărută dimineața și care au ocazia să vadă cum zâmbești când deschizi ochii dimineața.

Cât de norocoși sunt cei care vă aud cum cânți melodia ta preferată. Care dansează cu tine în mulțime. Care stau în fața ta la masă, inspirând aroma de cafea neagră și ascultând ciripitul păsărilor, privind peisajele minunate la orizont. Cât de norocos a fost cineva?

E adevărat. N-am avut niciodată viața la care visează mulți oameni, pentru că sunt o femeie care se culcă singură și plânge până în de zori.

Sunt femeia – care zâmbește pentru a ascunde durerea. Care minte că e totul în ordine.

Sunt femeia – care recunoaște sincer că va muri singură, privind cum zâmbești și o ții de mâna pe alta în fotografii.

Sunt femeia – care vrea, speră și se roagă să te simtă alături.

Dar vreau să știi că dragostea pentru tine nu a murit în mine. O păstrez pentru a o duce cu sine în perioadele de singurătate.

Vreau să știi că te voi iubi mereu. Vreu să știi că nu te voi uita niciodată. Privirea ta plăcută, zâmbetul tău drag care mă fac să zâmbesc și să te iubesc și mai mult.

Niciodată nu ai fost și nici nu vei fi al meu, însă vreau să știi că te iubesc și te voi iubi mereu chiar și la distanță.

Sursa