Iată Cum DEPRESIA distorsionează percepția realității

”De obicei, sunt destul de rațională, însă atunci când sunt deprimată, capacitatea mea de a gândi logic și rațional se deteriorează semnificativ. Mă concentrez  doar pe gânduri negative. Mi se pare că totul este rău și bine nu va mai fi. Acest lucru, desigur, nu este adevărat, dar așa mă simt.”

Despre această stare adesea se spune ceva de genul „depresia încearcă să ne mintă“, însă mie nu-mi plac astfel de fraze. Depresia este o boală, nu un monstru sub patul meu. Termenul medical folosit pentru acest fenomen este – „distorsiuni cognitive“ și de multe ori apar la persoanele care suferă de depresie.

Există mai multe tipuri de distorsiuni cognitive. Le voi enumera pe cele mai comune. Deci, ce se întâmplă cu percepția realității în timpul depresiei?

1. Ignorăm toate lucrurile bune

Respingem evenimentele pozitive și ne concentrăm pe negativitate.

2. Gândim în categoriile ”totul sau nimic”

În această stare, vedem numai negru sau numai alb, fără nuanțe.

3. Generalizăm

Tragem concluzii pripite despre oameni sau situații, necunoscând toate faptele. Dacă o dată s-a  întâmplat ceva rău, ne pare că neapărat se va repeta din nou.

4. Transformăm orice problemă într-o catastrofă

Orice eveniment neplăcut pentru noi este “cel mai rău dintre toate lucrurile care se puteau întâmpla”.

5. Suntem conduși de emoții

Percepem senzațiile ca fiind o realitate obiectivă.

6. Tragem concluzii pripite

Dintre toate opțiunile posibile, o alegem pe cea mai rea, chiar dacă nu există informații care să confirme acest lucru.

7. Exagezăm semnificația evenimentelor

În starea de depresie, avem tendința de a “face din țânțar armăsar”.

8. Etichetăm

E vorba de generalizări excesive și afirmații încărcate emoțional precum “Sunt un ratat!”.

9. Îi învinuim pe alții

Mai devreme sau mai târziu, începem să-i învinuim pentru tot răul și pe alții, nu numai pe noi.

10. Vorbim și ne gândim la ce ”ar trebui să fie”

Ne concentrăm pe ceea ce ar trebui să se întâmple, nu pe ceea ce se întâmplă în realitate.

11. Avem iluzia controlului

Credem că noi suntem cei care controlăm evenimentele, sentimentele și experiențele, deși, în realitate nu este așa.

12. Credem, în mod eronat, în dreptate

Ni se pare că totul în lume se bazează pe justiție și egalitate, deși adesea acest lucru nu este așa.

13. Credem că sentimentele și experiențele noastre nu se vor schimba niciodată

În starea de depresie, există adesea sentimentul că gândurile și emoțiile negative vor rămâne cu noi pentru totdeauna.

14. Avem iluzii și idei delirante

Vorbim despre idei greșite, care sunt respinse de fapte. Adevăratele iluzii delirante apar atunci când se combină depresia și psihoza.

Ce puteți face dacă vă regăsiți în lista de mai sus? Vă poate ajuta așa-numita tehnică de restructurare cognitivă utilizată în terapia cognitiv-comportamentală. Pentru a combate cu succes depresia, este foarte important să manifestați compasiune pentru voi înșivă.

Sursa

DMCA.com Protection Status