5 moduri de autodistrugere, pe care le învățăm în copilărie.

În procesul de educație, mulți părinți învață copiii să se sacrifice pentru a satisface nevoile altora. Deseori, satisfacerea nevoilor părinților este principala funcție pe care o îndeplinesc copiii. Dar acest lucru este greșit: părintele trebuie să aibă grijă de copil și nu invers.

În rezultatul educației traumatice, copilul devine subordonat și dependent de ceilalți. Se transformă într-un adult care încearcă să-i mulțumească pe toți, nu știe cum să stabilească granițele personale, își sacrifică propriile interese.

Există 5 particularități ale educației, care învață copilul să-și sacrifice bunăstarea:

1. Lipsa de iubire și grijă.

În primul rând, toate cazurile de violență fizică, sexuală sau verbală. În al doilea rând, e vorba de violența ascunsă sau pasivă, de exemplu respingerea, răceala emoțională a părinților, violența împotriva altor membri ai familiei, crearea unui mediu distructiv pentru copil, presiunea psihologică, manipularea și minciunile. Copilul învață o lecție: el nu poate fi iubit. Se consideră rău, defect, nedemn, lipsit de importanță. Se simte mereu amenințat. Consecințele unei astfel de educații îl pot urmări până la sfârșitul vieții.

2. Idei și credințe false.

Părinții și alți adulți îi insuflă copilului credințe false. Ei pot vorbi deschis despre ele sau prin propriul exemplu: “Părinții au întotdeauna dreptate”, “Sunt tatăl tău/mama ta/profesorul tău, deci știu mai bine”, “Familia este principalul lucru în viață”, “Încă ești mic”,  ”Nu fi egoist”. Copilul învață un principiu: cel puternic – este cel principal. Nevoile sale nu sunt importante, el trebuie să satisfacă nevoile altora. În același timp, înțelege că nu poate pune la îndoială puterea, că trebuie să se supună părinților.

3. Respect de sine afectat 

Într-un mediu toxic, copilul învață despre sine multe idei false și în consecință le acceptă ca fiind ale sale. Aceste idei încep să-i definească percepția de sine. De exemplu, copiii învață că sunt inutili, că sunt responsabili pentru tot răul care se întâmplă. Ei se blochează în starea de neputință învățată. Simt că nu pot avea încredere în nimeni și trebuie să facă totul singuri. Stima lor de sine depinde de perceptia altor oameni: “Dacă oamenii mă plac, atunci totul e bine. Dacă nu mă plac, totul e rău.”

4. Așteptări nefondate și scenariul “condamnat la eșec”.

Mulți părinți așteaptă ca fiul/fiica lor să fie perfect și stabilesc standarde ireale. Orice ar face copilul, el va fi pedepsit pentru “eșec”. De fapt, este normal să faci greșeli. Ele sunt necesare pentru a învăța și a te dezvolta. Cu toate acestea, multor copii li se interzice să facă greșeli și sunt pedepsiți dur: prin respingere, nu li se oferă dragoste și grijă. Copiii cresc anxioși și nevrotici, se transformă în perfecționiști care vor să facă totul perfect sau, dimpotrivă, își pierd motivația de a face ceva.

5. Interzicerea gândurilor și emoțiilor reale.

Sentimentele omului transmit informații importante despre mediul și bunăstarea sa, reflectă percepția realității. A interzice copiilor să experimenteze anumite sentimente și să le exprime într-un mod natural este o crimă crudă. Pentru a te adapta și a supraviețui într-un mediu toxic și potențial periculos, copilul începe să-și suprime sentimentele și gândurile. În caz contrar, el riscă să piardă favoarea părinților. Învață să se supună și să se distrugă. Astfel de copii devin adulți care nu știu cine sunt și ce simt, pentru că din copilărie au fost obligați să-și suprime “Eu-l”. Uneori, o parte semnificativă a căruia se pierde pentru totdeauna.

Să crești un copil sănătos psihologic e mai ușor decât să ”corectezi” un adult traumatizat. Cu toate acestea, în multe cazuri, adulții sunt capabili să-și redeschidă “eu-l” și să-și vindece rănile cu ajutorul muncii asupra lor și a specialiștilor.

Sursa