Nu ești OBLIGAT să iubești, să ierți și să te prefaci că ești un sfânt…

Trebuie să-ți iubești părinții, chiar dacă copilăria ta a fost dificilă, pentru că ei ți-au dat viață. Trebuie să-ți ierți fostul soț, chiar dacă te-a umilit și te-a agresat fizic, pentru a putea trăi din nou. Trebuie să scapi odată și pentru totdeauna de toate emoțiile grele, să-ți crești aripi și să trăiești în cer. Pentru că astfel de sfinți nu au loc pe Pământ.

Ce emoții și gânduri îți provoacă paragraful anterior? Ești de acord? Îți provoacă sentimentul că așa ar trebui să fie, așa e corect? Sau poate iritare, furie și neacceptare? Mie îmi provoacă neacceptare. Nu înțeleg de unde provine acest concept de iertare. Iartă și totul va trece. Iartă și pe suflet îți va fi mai ușor. Probabil, este ceva de religie. Omul încearcă să se apropie de Dumnezeu. Iar Dumnezeul iartă totul. El nu poate fi rănit, pentru că este mai presus de experiențele lumești. Da, numai că noi, oamenii, nu ne putem tăia esența emoțională. Și asta e bine, pentru că emoțiile ne fac oameni.

Eu nu cred că poți ierta o supărare puternică doar cu ajutorul voinței tale. Nu cred că te poți forța să iubești pe cineva, doar pentru că ai gene comune cu această persoană. Dar te poți preface că ierți. Poți spune că supărările trecutului nu te mai urmăresc și dintr-un anumit motiv brusc te îmbolnăvești. Sau nu mai începi nicio relație. Sau suferi din cauza unor coșmaruri ciudate.

Se întâmplă ca omul să spună: “Știu că trebuie să iert, încerc din toate puterile, dar nu pot să o fac”. Și acest om suferă din cauza sentimentului de vinovăție, el se simte rău pentru că nu poate ierta.

Dar nu trebuie să faci asta! Fii sincer cu tine însuți. Cineva ți-a provocat o rană sufletească. Ea doare, sângerează și tu o decorezi cu flori, în loc să o tratezi. Nu te preocupi de sănătatea ta mintală, dar încerci să le arăți altora cât de generos ești. Generos, bun și cu o gaură în piept.

Deci, ce să faci, să fii răzbunător și să ”mesteci” toată viața supărările provocate de cineva? Nu e nevoie de extreme. Fii grijuliu cu tine însuți. Recunoaște că ai fost ofensat. Că te doare și ești trist. Ești indispus, ești înfuriat. Plângi. Conștientizează întreaga gamă de emoții și sentimente pe care le simți. Acordă-i timp inimii tale sa sufere. Dacă ai ocazia să vorbești cu cel care te-a ofensat – spune-i ce anume te-a jignit și ce simți. Dacă nu, scrie-i o scrisoare, în care vei expune tot ce s-a acumulat în sufletul tău, tot ceea ce te doare. Scrisoarea să nu o dai nimănui. O poți arde, o poți rupe în bucăți mici, după care le poți arunca în vânt, imaginându-ți că durerea ta dispare ca această hârtie. Oferă-i timp durerii să fie în sufletul tău, atât cât e nevoie. Să fie un oaspete. Va rămâne o vreme în ospeție, apoi va pleca. Neapărat va pleca singură. Nu o alunga forțat.

Surprinzător, dar dacă nu ne vom preface că suntem sfinți, nu-i vom iubi și nu-i  vom ierta pe cei care nu ne plac, iertarea cu timpul singură se va instala în sufletul nostru. Iar într-o zi, brusc ne vom da seama că rana s-a cicatrizat, iar în jurul ei florile au crescut singure.

Autor: O. Karpenco -psiholog