3 cauze ale infidelității: Iată de ce bărbatul își caută amantă

Bărbații nu-și caută amantă fără motiv. Orice faptă a omului poate fi explicată, chiar și cea mai gravă și neplăcută – precum este trădarea.

Psihologii au stabilit că absolut toți bărbații sunt predispuși să înșele, dar în măsură diferită. Nu este o prejudecată – ci un fapt științific. Direct, până la trădare, ajunge un număr mic de bărbați și se întâmplă întotdeauna pentru unul dintre cele 3 motive pe care trebuie să le cunoști, pentru a nu aduce relația voastră în acest punct critic.

Motivul 1: Insatisfacția sexuală

Fiecare bărbat are capriciile, nevoile și ciudățeniile sale. Este posibil ca tu să nu cunoști care sunt preferințele lui. E necesar să tratezi priorităților lui intime cât se poate de simplu. El este deja soțul tău, așa că nu va căuta o altă familie. El va căuta aventuri sau impresii noi, pe care i le poți oferi tu.

Îndeplinirea datoriei conjugale este o parte importantă a vieții în comun. Dacă dintr-un oarecare motiv nu faceți acest lucru, trebuie să te clarifici cu aceste motive cât mai repede. În caz contrar, așteaptă probleme. Nu încerca să-ți impui regulile în acest joc. Dacă prin natura ta nu poți face față dorinței de a fi lider și de a conduce, atunci cel puțin în dragoste va trebui să te prefaci că bărbatul este șeful. Supune-te, atunci va exista o mare probabilitate de a menține căsătoria pură, fără trădare.

Motivul 2: Femeia suprimă bărbatul

Suprimarea – este o cauză răspândită a trădării. Atunci când femeia în căsnicie este foarte puternică, bărbatul începe să caute o natură mai feminină, pentru a fi el puternic și nu un băiețel pentru îndeplinirea sarcinilor. Adesea bărbații adoră să se relaxeze, să nu facă nimic, dar nu-ți asuma tu prea multe treburi. Comunicați cât mai des. Ascultă-l și oferă-i sfaturi dacă le cere. Dacă vei păstra acest model de comportament, șansele trădării vor scădea dramatic.

El nu se poate simți bărbat dacă nu-l admiri. Trebuie să înveți să te forțezi să-i spui cuvinte plăcute soțului tău și să nu-l provoci numai sexual, ci și mental, oferindu-i ceea ce caută. Complimentele vă vor ajuta să deveniți mai apropiați. Învață să-l admiri din nou.

Motivul 3: Rutina

Desigur, toate cuplurile au perioade de rutină, zile lungi, probleme. Femeia – este sursa de emoții și nu doar cea care le primește. Încercă să-i dăruiești bărbatului emoții cât mai diferite. Mergeți la cinema, surprinde-l cu mese romantice, nu vă dedicați complet muncii. Învațați să vă relaxați împreună, așa cum a fost înainte, câțiva ani în urmă.

Dacă într-adevăr îți iubești partenerul, niciodată nu-i vei permite să te înșele. Acesta este unul dintre adevărurile vieții pentru orice femeie. Ceea ce iubesti cu adevarat, nu te poate plictisi niciodată, de aceea barbatul se va alimenta cu emoțiile tale. Totul este interconectat în această lume – nu uita acest lucru.

Sursa