Vei iubi atunci când vei deschide ochii și vei înceta să ai așteptări!

Recent am fost întrebată, cum eu și soțul meu ne-am obișnuit unul cu celălat și cum mi-au ajuns forțe să-l aștept exact pe el și să nu caut pe cineva ”comod” alături de mine.

Dezvoltarea relației noastre nu poate fi numită ”obișnuință” – ci o muncă enormă cu noi înșine, o muncă invizibilă pentru ochiul străin. Ne-am întâlnit la 28 de ani, destul de târziu pentru a fi flexibili. Fiecare avea deja un bagaj de experiență din relațiile anterioare și nu-și imagina că lucrurile pot fi altfel.

Nu pot să spun că așteptam un bărbat cu un anumit set de calități, dar asta nu e cea mai rea strategie, când incertitudinea este numele tău secund.

Privind înapoi înțeleg de ce a fost atât de dificil să ne ”obișnuim”. Așteptam de la el ceea ce în opinia mea neapărat trebuia să existe în bărbatul meu. Așteptam mereu să mă înțeleagă, să-mi simtă dispoziția, să fie delicat atunci când aveam necesitatea să fiu singură, iar privirile noastre să coincidă complet. Știți ce nu este în regulă cu aceste așteptări?

În ele nu era bărbatul meu. Eram doar eu.

Voiam ca în relație să mă simt confortabil, comod și ușor, pentru că greu și trist deja mi-a fost. Îmi era teamă că scenariul se va repeta. Cu alte cuvinte, eram speriată și nu mă grăbeam să ascund ”cuțitele”, în timp ce oamenii obișnuiți se bucurau de etapa florilor și bomboanelor.

Iar când te afli în regimul de apărare, cel mai puțin te gândești ce să schimbi în tine, pentru a-i face partenerului plăcut. Pentru a consolida încrederea și legătura dintre voi, iar distanța de ani pe care ați trăit-o separat, să se micșoreze.

Aici e cea mai dificilă lecție, să scoți ochelarii de pe ochi și să-l privești pe cel de lângă tine, nu prin prisma propriilor frici și așteptări, ci așa cum îl vede Dumnezeu.

Și să vezi că el este diferit. Să vezi că el este diferit, acum, și nu peste câțiva ani, când  brusc, acest lucru se dovedește a fi o surpriză neplăcută. Este diferit, pentru că este bărbat. Pentru că a crescut în altă familie. Pentru că toate femeile cu care s-a întâlnit nu au fost tu, iar toți bărbații tăi nu erau el.

Mai rămânem și vom rămâne foarte diferiți. Eu izbucnesc repede și plec cu ușurință, aleg ușor cuvintele, îmi place să mă joc cu ele. Soțul meu însă e cu sânge rece și răbdător, vorbeste puțin, pleacă repede, și nu suportă tot felul de “discuții despre iubire”.

Însă în el există acea determinare, forță și onestitate care m-au convins că mă pot relaxa și în cele din urmă să încetez să “aștept ceva”.

Am avut nevoie de timp să am încredere din nou. Și apoi – timp să învăț să am încredere în mine. Să devin demnă de această încredere.

Nu există o rețetă magică. Decât să continui să privești când e înfricoșător.

Sufletul tău trebuie să vadă miezul.

Sursa