Anxietatea de separare poate provoca atacul de panică. Iată căror oameni li se poate întâmpla asta!

Anxietatea de separare  – apare atunci când se întâmplă ruperea relației sau când unul dintre parteneri se distanțează. De exemplu, al doilea partener, în astfel de momente, poate simți că în curând relația se va încheia sau i se pare că încă puțin și va pierde partenerul, ceea ce îi provoacă teamă, anxietate.

Desigur, anxietatea separării poate fi simțită numai dacă există un atașament faţă de partener. Indiferent dacă situația s-a produs în mod neașteptat sau previzibil – această anxietate poate apărea. Dacă nu există atașament, atunci nu va exista această anxietate.

Cine se poate confrunta cel mai des cu o astfel de  anxietate?

De regulă, e specifică oamenilor care în copilărie au avut o traumă de atașament cu mama. E vorba despre mama care nu a fost atașată emoțional suficient faţă de copil, poate fi vorba despre o separare prea timpurie de mama, ar putea fi din cauza unei boli a copilului sau a mamei.

În consecință, la un nivel inconștient, copilului îi rămâne neîncrederea în viață. Teama că poate fi abandonat. Iar această teamă este legată direct de teama de moarte. Pentru el mama este primul obiect datorită căruia va supraviețui. El nu știe dacă altcineva dintre cei apropiați îl va ajuta sau nu. Dar își cunoaște mama, pentru că la un nivel profund deja există legătura cu ea, o cunoaște din interior. Și este firesc ca micuțul să dezvolte această frică, această groază a morții, când își dă seama că nu există nicio persoană în care poate avea încredere, care îl va proteja, îl va ajuta și îl va îngriji.

De asemenea, copilul poate fi afectat de situații cum ar fi: depresia puternică a mamei. Depresia fiind într-un fel, moarte emoțională. În aceste momente copilul simte lipsa contactului emoţional, înțelege că încrederea a fost ruptă şi respectiv, simte frica înainte de moarte.

Şi desigur la frica de separare pot duce şi situațiile care i s-au întâmplat omului deja la o vârstă conștientă, la maturitate. Când el s-a confruntat cu situația de incertitudine într-o relație, cu sentimentul că poate fi abandonat sau că are o legătură emoțională insuficientă cu partenerul său.

Toate aceste situații pot provoca în interiorul persoanei atât de multă groază și frică, încât această furtună de sentimente provoacă atacuri de panică, pentru a arăta că în interior totul este rău, în interior este panică, groază, frică. Și acest buchet de sentimente caută ieșire, inclusiv prin manifestări corporale.

Toate aceste manifestări pot fi tratate prin psihoterapie. Este unica metodă sigură când omul poate încerca dependența, fuziunea, contra-dependența și în cele din urmă, atașamentul sănătos. Poate fi cu omul la nivelul adult-adult. La nivelul “Eu-Tu” într-o relație și a fi sigur că acest om nu te va folosi și nu te va abandona.

Sursa