Părinții NU ne sunt datori cu nimic: Notă pentru copiii adulţi!

Separarea – nu este un proces unilateral, însă de multe ori, noi vorbim despre părinții care nu sunt pregătiți, care “ţin” copiii, nu-i eliberează. Despre mamele care-şi “leagă” copilul de sine,  fiindu-i teamă de singurătate și de a se simți inutilă și de lumea lor care este concentrată doar pe copil. Ne-am obișnuit să credem că părinții au o mare responsabilitate pentru calitatea vieții copiilor lor.

Însă există și copii care nu PLEACĂ.

A pleca, a lăsa, iar uneori a abandona (dacă e nevoie de asta pentru supraviețuire) – aceasta este sarcina copiilor, dacă-şi doresc să-şi găsească propria cale în viaţă. 

Şi acest lucru este cel mai dificil. Pentru că atunci când lângă părinți este comod şi călduț – e greu să te “rupi” şi să te formezi. 

De asemenea, îi ţine legați de părinţi şi ideea că, dacă părinţii mi-au dat viaţă – atunci sunt obligaţi să-mi ofere.

A iubi, a educa – este o opțiune, pe care cineva o are în sine sau a dobândit-o, iar cineva nu o are – el doar aduce copilul pe lume şi este capabil să ofere ceva foarte limitat ( un set minim pentru supraviețuire) – şi copilul trebuie să se conformeze cu asta. Trebuie să caute în altă parte, în alte persoane, în sine, oriunde. Să treacă peste deficit, peste furie, resentimente și impotență… Să se resemneze și să meargă mai departe.

Lumea nu se limitează numai la părinti, dacă îţi permiți să observi acest lucru şi să nu-ţi pierzi forțele pentru a căuta sursele în pustiu. Cu cât mai devreme reuşeşti să vezi şi treci peste dezamăgirea legată de acest lucru, cu atât mai multe forţe şi timp îţi vor rămâne pentru viaţa ta.

Renunțând la așteptări și speranțe – înseamnă în primul rând, să renunțăm la putere. Sentimentul de putere sau dorința de putere, întotdeauna ne ține lângă sursa așteptărilor și lângă oricare lucru infectat cu speranță.

Un alt mod de a-ţi permite să crești, în loc să crești în tine incapacitatea de a crește – ar fi să încerci să vezi în părinții tăi oamenii și nu obiectele posibilei iubiri. Aici, dacă reușești, poți vedea că tu însuți nu eşti o sursă de iubire foarte roditoare. Mai ales pentru părinți.

A pleca – de asemenea, înseamnă să încetezi să-ţi consideri părintii Neputincioși. Să încetezi să-ţi asumi responsabilitatea pentru viaţa, fericirea şi sentimentele lor. Să vezi că ei cumva trăiesc. Se bucură de ceva şi se întristează de ceva.

Probabil nu aşa cum îţi dorești, cum ţi-ar plăcea ţie. Poate că în opinia ta trăiesc incorect, nefericiți, în întuneric, dar trăiesc. Ei nu sunt obligați să facă astfel încât să-ţi bucure privirea. Trăiesc cum pot.

Da, tu nu ar trebui să le asiguri fericirea, dar nici ei nu ar trebui să ţi-o asigure pe a ta. Acesta este unul dintre punctele esențiale de a depăși dependența emoțională de părinți.

Trebuie doar să observi cheile, să ţi le atribui şi să încetezi să le “arunci” în părinți, dacă nu-ţi dorești să-i pierzi pentru totdeauna.

Sursa