Mi-a dat un milion de motive să plec, iar eu continuam să alerg după el…

Uneori dispărea din viața mea câteva săptămâni. Îmi trimitea mesaje din unul sau două cuvinte. Continua să-mi promită că ne vom întâlni, dar niciodată nu construia planuri reale cu mine. Punea poze pe rețelele sociale cu alte fete. Flirta cu ele în prezența mea. Îmi acorda atenție numai atunci când îi era convenabil, în restul timpului, mă ignora.

Mi-a dat clar de înțeles că are control absolut asupra mea, dar am continuat să-l las să facă asta. L-am lăsat să se joace cu inima mea, pentru că speram că există o șansă, că se va răzgândi. Credeam că, dacă îi fac suficiente complimente, dacă îi scriu mai des, dacă mă implic mai mult în viața lui, atunci el îmi va răspunde la fel.

Dar nu a funcționat.

Prea mult timp i-am permis să mă trateze ca pe un gunoi. I-am permis să anuleze planurile noastre. L-am lăsat să mă umilească. L-am lăsat să vorbească despre celelalte fete cu care voia să doarmă. L-am lăsat să mă dezamăgească în toate modurile imaginabile.

Niciodată nu-şi cerea scuze când îmi rănea sentimentele, dar nu-i spuneam nimic, pentru că am înțeles că strigătele și isteria mea doar îl îndepărtează de mine.

Eram încântată când făcea cel puțin un gest romantic: de exemplu, îmi trimitea un mesaj lung sau îmi aprecia pozele. Aceste gesturi mici îmi păreau atât de mari. Niciodată nu mi-am dat seama ce așteptări mici aveam de la el.

Nici măcar nu eram planul lui de rezervă. Eram la un nivel mai mai jos. Nu eram nimic pentru el.

Eram doar o cunoștință, evident îndrăgostită de el. O cunoștință cu care putea să vorbească din când în când, pentru că astfel îşi creștea respectul de sine. Trebuia să înțeleg că vorbeam doar atunci când eu inițiam conversația. Că îmi răspundea doar atunci când era beat sau când era singur.

Mi-a dat un milion de motive să plec, iar eu continuam să alerg după el… Eram destul de proastă să cred că dacă l-aş dori suficient de mult, el se va răzgândi. Credeam că îl pot convinge să se îndrăgostească de mine. Credeam că putem fi un cuplu bun.

Deși am inima complet zdrobită, mă bucur că n-am devenit niciodată un cuplu, pentru că el niciodată nu m-a tratat corect.

El era motivul pentru care mă uitat în oglindă și mă simțeam urâtă. Era motivul pentru care mă uitat în telefon și mă simțeam nedorită. El a fost motivul pentru care am petrecut atât de mult timp gândindu-mă că nu sunt destul de bună pentru el, în timp ce, de fapt, el nu a fost niciodată suficient de bun pentru mine.

Sursa