Femeia-Fecioară în relații: O poți cuceri, doar dacă vei ține cont de ACESTE sfaturi!

Fecioara – este o cetate, care poate fi cucerită numai prin asediere. Această femeie acumulează toate eșecurile care i s-au întâmplat în dragoste. Și cu cât au fost mai multe, cu atât mai înalte și mai puternice sunt zidurile “cetății”. Odată cu înaintarea în vârstă femeia din această zodie – se decide tot mai greu să-şi creeze o familie sau cel puțin o relație serioasă. Ea nu uită toată amărăciunea și resentimentele experiențelor anterioare şi le așează cu atenție pe rafturile amintirilor sale, împărțind bărbații după tipuri, pentru ca în viitor să-i poată deosebi imediat pe cei care nu i se potrivesc.

Atunci când un nou potențial partener apare la orizont, primul lucru pe care îl face – va aplica în cazul lui tot ce i s-a întâmplat deja. De aceea, e mai dificil să obţii de la femeia-Fecioară sentimente reciproce. Pentru asta el va trebui să treacă toate testele menite să excludă repetarea experienței negative. Cei care nu le vor trece, vor primi un refuz delicat. Femeia-Fecioară poate iubi doar bărbatul care nu evită responsabilitatea, care vrea o relație serioasă şi e gata să aștepte reciprocitate din partea ei, atât timp cât este nevoie.

Cei care aţi decis să cuceriți o Fecioara prin toate mijloacele, merită să începeți cu garderoba. Bărbații îmbrăcați neîngrijit riscă să piardă toate șansele chiar de la prima întâlnire. Și nu contează moda și cât costă îmbrăcămintea, ci curățenia și îngrijirea. Un guler murdar, unghii neîngrijite sau miros de transpirație – toate acestea pot respinge femeia-Fecioară. Ea nu tolerează murdăria și mizeria și întotdeauna tinde să mențină ordinea ideală.

Fecioara nu este predispusă la vorbă multă, deci va trebui să conduci dialogul. Cele mai bune subiecte de discuție sunt cele cu accente intelectuale – cinematografie, cultură, știință, filozofie. Femeile de acest semn apreciază interlocutorii cu care pot vorbi pe teme profunde și complexe, nu doar despre lucrurile cotidiene și viața de zi cu zi. Cu ea poți discuta calm despre problemele financiare și despre trecutul tău – așa va înțelege că ai încredere în ea. Și cel mai important, nu uita să zâmbești cât mai des.

Fecioara este foarte atentă în ceea ce privește banii, de aceea atingând acest subiect, convinge-o că eşti în stare să-i utilizezi cu înțelepciune și nu eşti predispus la cheltuieli inutile. La prima vedere femeia-Fecioară poate părea extrem de pragmatică și acest lucru corespunde în multe privințe adevărului. Dar, ca şi oricărei femei, îi place romantismul. De aceea, nu uita de lucruri mărunte precum sunt florile și dulciurile, iar uneori o poți răsfăța cu un parfum bun sau bijuterii.

Dacă vei face totul corect, cu grijă și răbdare, mai devreme sau mai târziu vei observa că Fecioara tot mai des va fi de acord să iasă cu tine la întâlniri.