De ce a doua iubire este întotdeauna mai puternică decât prima…

Eram copil. Basmele cu prințul pe cal alb m-au făcut să-l caut în fiecare colț. Când în sfârșit acest lucru s-a întâmplat, credeam că întreaga lume este în mâinile mele. Nu vedeam sfârșitul fericirii și iubirii mele. Fiecare gest drăguț sau zâmbet era o adevărată bijuterie pentru mine. Le adunam, le derulam în minte, iar şi iar. Era o poveste atât de romantică, încât i-am spus “Da” Romeo-ului meu.

Mai aproape de anii adolescenței, asta deja nu mai semăna a poveste, ci era o telenovelă. S-a început drama, iar eu încă mai rămâneam în lumea utopică pe care am creat-o pentru noi. Am încetat să comunicăm, la început pentru o săptămână, apoi ne certam tot mai des. Fiecare despărțire dura mai mult decât cea precedentă. Însă el oricum se întorcea și continuam să cred în viitorul nostru comun. Existau și alte exemple similare. Ele îmi dădeau speranța că aș putea să fac viața noastră un basm, îmi dădeau motiv să mă întorc la el.

Experiența primei mele iubiri m-a învățat să văd prințul în fiecare băiat. Dacă el avea ceva bun, atunci toată lumea îl avea.

Societatea ne învață să nu uităm niciodată prima noastră iubire, să lăsăm în inimă un loc special pentru ea. Am făcut asta prea mult. Până când am încetat.

Nu pot spune ce s-a schimbat în el, nu pot spune ce m-a făcut să renunț. Poate că încăpățânarea noastră, în cele din urmă ne-a convins că niciunul dintre noi nu va ceda primul. Şi o ruptură atât de groaznică m-a făcut să cred în sfârșitul inevitabil al oricărei relații.

Deja la a doua întâlnire, mă gândeam: “Oare cât va dura?” Cât de mult vom rezista? “. Totul se termină. Știam asta, când începeam o nouă relație.

Când am împlinit 24 de ani mi-am jurat că nu voi mai încerca din nou. Și atunci în viaţa mea a apărut iubirea cea mare. Cu tot sarcasmul meu pretențios, cu inima rănită şi visele spulberate, el m-a captivat.

Era atât de gentil, deşi, cred că toţi la început sunt aşa. Întotdeauna îmi aminteam prima iubire, fiecare băiat care m-a trădat şi imediat coboram din nori pe pământ.

După 4 luni de relație, inima mea era încă întreagă. Acum locuim împreună şi chiar dacă la prima vedere suntem un cuplu armonios, în realitate avem şi noi probleme. Însă asta e unul din multele lucruri pe care le iubesc. Dacă nu ar fi existat certurile şi disputele, nu am fi crescut, nu ne-am fi dezvoltat.

Da, uneori privesc înapoi şi mă gândesc: “Ce ar fi fost dacă…”, dar imediat mă întorc la realitate. Îmi amintesc că ceea ce am iubit, a fost doar o mică parte a acelor relații. Acum trăiesc într-o lume reală cu un domn adevărat, care nu mă va expune niciodată unei traume emoționale. Știu, că acum sunt mai fericită şi mai puternică.

Prima iubire este nevinovată. Mergem legați la ochi, fără conștientizare şi fără principiile relațiilor.

A doua iubire este reală. Deja am crescut din durerea trecutului, avem propriile schelete în dulap. Urmează să cunoaștem persoana, să ne deschidem, să-l găsim pe cel care ne va accepta aşa cum suntem.

Sursa