Ce se întâmplă când te îndrăgostești de VIAŢĂ, nu de OM?

1. Descoperi că ai o pasiune şi găsești timp pentru ea.

Iubirea este minunată, dar asta nu e tot. Există atât de multe lucruri pentru care poți simţi pasiune, în afară de om – artă (fotografie, muzică, literatură), sport, muncă – sunt doar câteva. Când te îndrăgostești de viață, găsești timp pentru ceea ce aprinde focul în interiorul tău, ceea ce te inspiră. Și viața ta devine mult mai plină.

2. Vei fi pe aceeași lungime de undă cu dorințele și nevoile tale.

Să te îndrăgostești de propria viață – înseamnă să înțelegi ce-ți place, ce vrei și ce-ţi trebuie. Înseamnă să te concentrezi pe obiective și pe modul în care le poți realiza. Înseamnă să descoperi ceea ce vrei cu adevărat, inclusiv de la relații, de la tine, de la existența ta pe pământ și să-ţi planifici viitorul.

3. Apreciezi relațiile pe care le ai și nu te concentrezi pe cele pe care nu le ai.

Nu numai relațiile romantice îți pot umple viața cu iubire și fericire. Când te concentrezi pe altceva decât pe romantism, vei dedica mai mult timp oamenilor care te încarcă: familia, prietenii, alte relații platonice. Și înțelegi valoarea incredibilă a acestor oameni.

4. Călătorești, explorezi lumea și trăiești pentru tine.

Când te îndrăgostești de viață, îţi dorești să utilizezi fiecare minut la maxim. Vrei să călătorești, să încerci bucate noi, să trăiești așa cum vrei tu. Acest lucru nu este greșit. A te îndrăgosti de propria viață – înseamnă să te folosești de ceea ce ai și să mergi după ceea ce-ţi dorești. Înseamnă să faci, să continui și să trăiești cu adevărat.

5. Îţi schimbi atenția pe alte domenii importante ale vieții.

Atunci când nu te concentrezi pe relații, vei dedica mai mult timp altor lucruri: carieră, hobby-uri, viitor, finanțe etc. Prioritățile tale se schimbă într-un mod pozitiv.

6. Nu pierzi timpul în zadar.

A te îndrăgosti de propria viață – înseamnă că nu-ți place să-ți pierzi timpul în zadar. Nu-ţi place să faci ceea ce nu-ţi aduce beneficii, nu-ţi place să trăiești mediocru, obișnuit. Când îţi iubești viața, faci ceva, nu eşti pasiv în propria poveste.

7. Apreciezi sfaturile altora şi găseşti timp să-i asculţi.

Vrei să înveți, să dobândești experienţă, să creşti, să te inspiri. De aceea, apreciezi sfaturile şi îndrumările altora, şi tu vei oferi mai mult sprijin oamenilor care au nevoie de tine.

8. Ai mai mult timp să apreciezi lucrurile mici.

Brusc, vor căpăta sens unele lucruri neînsemnate (un apus frumos sau un pisic pufos ce doarme alături de tine). Lucrurile cărora înainte nu le acordai atenție, acum sunt o parte integrantă a vieții tale frumoase și pline de sens.

9. Petreci mai mult timp în afara casei

Lumea din jur a devenit mai preţioasă pentru tine. Iti place să mergi pe jos, sa fii în sânul naturii, pur şi simplu să ieşi afară. Îţi place să fii, chiar şi în singurătate, doar pentru a gusta frumusețea lumii.

10. Înveți să te iubești.

Centrul iubirii tale se mută de la un singur om, la întreaga ta viață, prin care înveți să-ți apreciezi inima și mintea. Înțelegi, că este normal să te pui pe primul loc. Înțelegi, că doar tu îți stabilești fericirea. Că atunci când îţi iubești viața, iubirea vine în momentul potrivit.

Sursa