Te eliberez nu pentru că vreau, ci pentru că trebuie…

Apari întotdeauna. În locurile unde nu ai fost niciodată. În visele mele de la miezul nopții. În poeziile și poveștile mele. În conversațiile zilnice. În cuvintele nespuse.

Întotdeauna apari undeva lângă viața mea. Eşti gata să apari, când nu te aștept. Întotdeauna eşti gata să-mi tulburi inima. Însă acum totul s-a terminat. În sfârșit. Eşti aproape, apoi departe şi din nou aproape – însă totul s-a terminat.

Acum pot respira. O perioadă nu puteam. Nu puteam înțelege că între noi totul s-a terminat. Pentru că dacă ar fi fost iubire adevărată, ea ar fi găsit calea să supraviețuiască, nu-i așa? Și dacă ar fi fost predestinat să fim împreună, am fi fost.

Dar nu suntem împreună.

Ceea ce am avut, a fost special şi nu voi uita asta niciodată. Doar că a trecut deja. Nu știu de ce mi-am torturat inima atât de mult. Nu știu de ce am acceptat atât de mult un destin care nu a fost al nostru.

Poate că trebuia să-mi fie dor atât de mult, încât să înțeleg în cele din urmă. Poate că trebuia să scriu atât de mult despre tine, pentru a te scoate din inima mea. Să arunc gândul despre tine din mintea, creierul şi degetele mele.

Poate că trebuia să plâng atât de mult, ca să ajung în sfârşit la această etapă. La această etapă de acceptare. Etapa conștientizării că totul s-a terminat.

De fapt, totul era terminat cu mult timp în urmă. Știai asta. Eu însă, nu credeam, dar acum cred.

Probabil nu te voi mai vedea niciodată. Ești diferit acum. Nu mai eşti cel pe care l-am iubit. De aceea, știu că totul s-a terminat. Pentru că ești diferit. Și eu sunt alta. Nu mai ești prietenul meu cel mai bun. Nici măcar nu eşti prieten, cum ai spus-o, nu mai poţi fi alături de mine.

Citind aceste cuvinte, mi-am înghițit mândria și am apăsat butonul “a bloca”. Am șters fotografiile, postările din Instagram, muzica. Te-am scos din viața mea virtuală.

N-am vrut să fac asta. Însă am fost nevoită. Trebuia să te eliberez. Să eliberez speranța, durerea. Trebuia să-mi controlez destinul, care nu va fi niciodată alături de tine. Trebuia să eliberez trecutul.

Aș fi vrut să rămânem prieteni. Am încercat. Dar nu-mi era suficient. Doar îmi frângea inima. Era prea dureros să vorbesc cu tine și să nu îndrăznesc să-ţi spun “te iubesc”.

Dacă citești asta … Îmi pare rău că te-am blocat. Îmi pare rău că m-am izolat complet. Dar tu ești fericit. Și eu, vreau să fiu fericită. Fără ca trecutul să-mi amintească mereu de tine. Fără tine, apărând brusc și trăgându-mă înapoi, în acest trecut.

Acum știu că merit să întâlnesc pe cineva care nu-mi va frânge inima. Acum știu că într-o zi te voi debloca și-ţi voi vedea fotografiile de nuntă și tu le vei vedea pe ale mele şi nu voi simți nimic.

Sursa