Cum femeile puternice îşi vindecă inima frântă…

Pentru femeia puternică iubirea este ceva sacru, de aceea ea ori oferă totul, ori nimic. Dacă iubeşte – va face tot ce-i stă în puteri pentru relaţie.

Atunci când bărbatul îi frânge inima, primul lucru pe care îl  va face – se va învinui pentru tot. Nu-l va învinui pe cel care a făcut-o să sufere. Se va întreba, de ce a avut încredere în acest om şi nu în intuiția ei. Se va gândi – de ce s-a îndrăgostit de acest om şi a ignorat toate semnele care indicau că îi va frânge inima.

Va plânge noaptea, să n-o audă nimeni, iar dimineața va fi acea femeie pe care toţi s-au obișnuit s-o vadă. “Totul e în regulă” le va răspunde celor care o vor întreba. Iar când va fi pregătită, va vorbi despre durerea ei cu cea mai apropiată persoană. Ea nu-şi va împărtăși durerea cu toată lumea, pentru că nu caută atenție şi ştie că mai devreme sau mai târziu totul va fi bine.

Ea nu va cere nimănui să o vindece. Ea ştie că nimeni nu poate face asta, cu excepția ei.

Și se va ridica din nou, va încerca din nou să vadă lucrurile bune. Deși acest lucru este dificil, ea îşi va transforma durerea în ceva mai important: de exemplu, va începe să scrie, să picteze, să citească, să facă sport sau să-i ajute pe alții.

Ea înțelege că nu trebuie să sufere din cauza durerii, ci trebuie să meargă mai departe. Îşi va face durerea principalul combustibil pentru a-și atinge obiectivele. Ea nu vrea răzbunare, pentru că crede în karma.

Atunci când bărbatul îi frânge inima, ea va găsi în asta o lecție de viaţă, nu o dramă. Va încerca să-l ierte, dar niciodată nu va uita ce i-a făcut. Acum ea înţelege mai bine ce are cu adevărat nevoie şi ce este important în relaţie.

O femeie puternică niciodată nu se va întoarce la cel care i-a frânt inima, ea înţelege că nu poate exista fericire acolo unde a pierdut-o. Îi va fi greu să se ierte, pentru că nu va înceta să se învinuiască pentru greșelile comise. Pentru că i-a oferit inima bărbatului greșit şi a crezut într-o iluzie, nu în realitate. Va avea nevoie de mult timp, pentru a accepta faptul că a comis o greșeală mare.

Îi va fi teamă să se îndrăgostească şi să aibă încredere din nou. Îşi va proteja inima şi va trece mult timp până când o va deschide din nou.

Dar o femeie puternică este pe deplin conștientă că nu poate fi închisă veșnic unei noi iubiri și mai știe că ea vine mereu cu riscul să-i frângă inima. De aceea, se va ierta treptat și în cele din urmă îi va deschide inima următorului bărbat.

Când unei femei puternice i se frânge inima, asta o va face mai puternică decât își putea imagina.

Sursa