Iată de ce este este important să avem un suport interior…

Un copil mic nu va supraviețui singur. El neapărat are nevoie de adulți alături.

Natura a conceput totul astfel încât la prima etapă, toate nevoile copilului să fie satisfăcute de părinți. Apoi, pe măsură ce crește și dezvoltă noi abilități, el învață să se bazeze mai mult pe sine. Dacă părinții au reușit să-și îndeplinească bine rolul, dacă i-au oferit suficient sprijin, atunci omul adult nu are nevoie de prezența altora alături pentru a supraviețui. Asta nu înseamnă că el în general nu are nevoie de nimeni. Ci doar că se simte bine şi cu alții şi singur. El se bazează pe dorința sa de a fi cu alţii. Și nu pe incapacitatea de a fi singur.

Însă dacă persoanei nu i-au fost satisfăcute necesitățile de bază în copilărie, precum sunt:

– senzația de protecţie şi siguranţă;

– recunoașterea importanței personalităţii şi atenţie faţă de ea;

– sentimentul de autonomie şi lipsa unui control strict;

– sentimentul apartenenței la un grup;

– posibilitatea de a fi spontan în acţiuni şi emoţii;

– necesitatea de a fi înţeles şi acceptat;

el va încerca să obţină asta în diferite relații.

Dacă se găsește persoana care îi satisface cel puţin una, cea mai urgentă necesitate – atunci apare dependența. Persoana predispusă la dependenţă îşi alege unu-doi oameni apropiați şi îi face responsabili de satisfacerea nevoilor sale. El nu știe cum sau încă nu este pregătit să-și asume această povară.

Suportul în sine – înseamnă încrederea interioară că omul poate trăi fără această persoană. În lume există suficiente resurse pentru ca omul adult să poată avea grijă singur de sine. Deși, nu este ușor să crezi în el imediat. Există multe motive pentru care nu este așa.

Problema este că, în timp ce ca sprijin principal alegem altă persoană, toate forțele noastre vor merge să-i controleze comportamentul. Ceea ce, de fapt, nu putem controla foarte mult. Şi atunci trebuie să urmărim ca Celălalt să aibă dispoziție bună şi să întreținem această dispoziție din contul propriilor resurse. Pentru că atunci când Celălalt e bine dispus – șansa că te va îngriji crește.

Dacă suntem dependenți de Celălalt, devenim supărați când comportamentul lui este diferit de așteptările noastre. Și încercăm să-l corectăm, pentru ca el să ne ofere din nou ceea ce avem nevoie. Dorința de a-l corecta pe Celălalt – este una dintre cele mai frecvente cereri cu care oamenii vin la psiholog. Și, după cum vedem, există un motiv.

Dacă avem suportul de bază în noi, atunci nu depindem de ceea ce vor spune alţii despre noi. Și dacă nu există dependentă, atunci îl putem alege pe “Celălalt” care ne va sprijini. Cel cu care vom reuși să facem acest schimb. Și să ne despărțim de cei care ne trag înapoi.

Suportul în sine – nu este o soluție unică, este ceea ce trebuie să înveți. Iar pentru asta este important în primul rând să închidem cele mai elementare nevoi de bază.

Gândiți-vă, care dintre nevoile de mai sus sunt cele mai “strigătoare”? Unde, cu cine și cum le puteți satisface chiar acum?

Sursa