Există BĂRBAŢI cu care îţi doreşti să fii FEMEIE…

Există BĂRBAŢI cu care îţi dorești să fii FEMEIE…

Să înclini uşor capul, să arunci privirea printre gene, să dai din cap de parcă ai înțeles totul, să asculți discursurile pline de inspiraţie, să radiezi cu un semi zâmbet în stilul: “avem același sânge”. Îţi dorești sinceritate, dar nu pe toate subiectele, ci numai pe acelea unde de fapt, nu este acceptată sinceritatea.

Îţi dorești o mână întinsă şi un umăr pe care să te sprijini. Licăr în ochi şi surprindere în interlocutor – pentru că e frumos, pentru că e un joc. Şi da, desigur să-mi ia poșeta. Să mă conducă. Şi să-mi servească ceaiul. Pentru că eu pot vărsa, arunca, confunda, mă voi arde, voi cădea, voi rupe, mă voi tăia, mă voi infecta şi voi muri. Mulțumesc. Da, să mă protejeze. Da, să-mi ofere ceaşca. Și să-și îndrepte umerii, apoi să se așeze: i se potrivește asta. Dar nu tuturor, doar lor. Cu ceilalți, acest lucru arată ridicol și copilăresc, inadecvat și aproape obscen, prostesc chiar. Însă cu acești bărbați se poate: cel puțin pentru că numai ei au pe gât această gropiţă gingaşă, slabă, insuportabilă, moale, caldă în care îţi poţi îngropa nasul obosit şi recunoscător.

Şi există FEMEI cu care îţi doreşti să fii BARBAT.

Să le porţi în braţe, să le ţii umbrela, să respiri pe gâtul lor delicat, să admiri…Să mângâi cu degetele, chiar și imaginar, acolo unde în public nu se mângăie și să nu-ţi pese de decenţă. S-o apuci, s-o îmbrățișezi. Să-i dăruiești flori. Să-i torni, să o servești, să o hrănești, să o suprahrăneşti chiar: doar e atât de slabă. Sau e atât de palidă. Sau poate nu e slabă şi palidă, dar există ceva în ea care cere expresia: “mica mea fetiţă.” Bărbatul care știe, la timp şi cu intonația corectă, sa spună „mica mea fetiţă“ – e rege și Dumnezeu. Asta este singura expresie pe care ar trebui să o învețe serios cel care vrea să iubească FEMEIA cu care îţi dorești să fii BĂRBAT.

Autor: Victoria Reicher, “Casa lui Yoshkin”

Sursa