Fericirea este în lucruri mici: povestea adevărată a unei femei obișnuite

“Bună dimineața” – îmi spun eu. Am ochii încă închiși. Mai e ceva timp până când casa se va umple de sunetele zilei libere. Perdelele din dormitor sunt bine închise, dar ceva îmi spune că afara e o dimineață rece și însorită. Și când mă voi coborî la primul etaj, toată cameră de zi va fi pătrunsă de lumina soarelui. Probabil chiar asta voi face.

Încet, fără să deranjez somnul iubitului meu, ies din dormitor. Copiii încă dorm, dar somnul lor nu este adânc, așa că în curând întreaga casă se va umple de vocile lor zglobii. Însă până atunci voi avea timp să mă bucur de aroma tăcerii interioare și a cafelei. Da … și asta e fericirea.

Îi aud …Se șușotesc și planifică … Bună dimineața, scumpii mei! Mergeți şi spălați ochișorii, în cinci minute micul dejun vă așteaptă la masă. Aud pași veseli de copilași în direcția băii … și asta e fericirea.

Astăzi e ziua surprizelor plăcute. Şi iubitul meu s-a trezit, deşi e încă devreme. Coboară pe scări somnoros și atât de apropiat. Mijind ochii din cauza luminii strălucitoare, el zâmbește. O ocazie excelentă să luăm micul dejun toţi împreună. Dimineața acest lucru nu se întâmplă prea des, de aceea aceste momente sunt deosebit de prețioase pentru mine. Astăzi, nu este nevoie să ne grăbim. Și toți ne bucurăm de această dimineața leneșă. Pentru mine – asta este fericirea.

Încet, încet, amorțirea dimineții trece. Astăzi este atât de însorit încât vreau mișcare. Ne luăm săniile şi mergem într-un loc excelent, aici în apropiere, pentru a ne distra împreună cu cei mici.

Nu mai am putere! Picioarele mi se împletesc de oboseală și emoție. Este timpul să mergem acasă, acolo e cald și confortabil.

Casa dragă casa, bine te-am regăsit!

Spațiul primului etaj încă este inundat de lumină. Emoțiile încă n-au făcut loc plăcerii tăcute, însă fiecare e ocupat cu ceva al său. Eu pregătesc prânzul. Soțul se pare că s-a ridicat în birou şi citește știrile. Copiii construiesc pe covor un oraş din Lego.

Prânzul este aproape gata. Băieții mei iubiți singuri au venit atrași de miros. E timpul să aranjăm masa. Ador când facem totul împreună, iar apoi să le văd fetele mulțumite şi fericite după un prânz delicios. Şi asta e fericirea. 

Mașina de spălat vase face toată munca murdară în locul meu, iar noi simțind o oboseală plăcută  şi dorința de a fi singuri, mergem fiecare în camera lui. Copiii nu cred că au adormit, dar şi ei au prins starea de spirit generală şi s-au liniștit. Şi asta este fericirea. 

Se înserează. Tăcerea un pic s-a prelungit pentru mine. Stau lângă fereastră şi urmăresc zăpada ce cade ușor. Brusc îmi apare senzația că pierd ceva important…Simt îngrijorare…Tăcerea a fost întreruptă de un sunet la uşă. Doar pentru o clipă mă gândesc dacă merită să întrerup această singurătate dulce?… Şi deschid uşa. În prag era un oaspete. Şi înțeleg, asta e bine! Asta îmi lipsea.

Eu te invit în casă. Nu mi-e teamă că acest lucru va deranja intimitatea celorlalți, dacă ei nu vor dori asta. Casa e mare, se va găsi loc pentru toţi. Primul etaj este un spațiu comun. Tocmai de asta, aici nu există pereți, aici sunt doar zone şi lumină. Multă lumină. Iar sus poţi urca doar cu invitație – acolo în fiecare cameră trăiește ceva personal…

Dar tu nu-ţi fă griji, ești binevenită aici. Intră, am ce să-ţi împărtășesc. Cine știe, poate că acesta este începutul unei adevărate prietenii?

P.S. În timp ce scriam, mi-am dat seama că am totul pentru a fi fericită!

Sursa

error: Content is protected !!