Prevenirea despărțirii sau de ce este important să vindecăm Copilul Interior din noi.

“Acolo unde nu există copilărie, nu există maturitate.” Francoise Dolto

Ce trebuie să faci înainte de a începe o relație? O întrebare ciudată, veți spune voi. Este suficient să găsești un partener. Alt partener. Cel precedent nu a fost suficient de bun, suficient de drăguț. Nu avea succes. Era gelos. Căsătorit. Infantil. Acum totul va fi diferit. Acum voi fi atent(ă).

Dar, destul de ciudat și în noua relație, din anumite motive, lucrurile nu merg aşa cum ne dorim. Deși depunem tot efortul. Șarpele veninos ne strecoară ideea că celălalt este vinovat – el nu depune suficient efort. Sau nu iubeşte suficient.

În psihologie, se întâlnește noțiunea de “vârstă psihologică” care de multe ori nu coincide cu cea fizică. Această nepotrivire poate fi atât temporară, cât şi constantă. În primul caz vorbim despre regresie, în al doilea – despre infantilism. Cu alte cuvinte, fie Adultul în relație devine Copil (E. Berne), fie de la început în această relație a intrat un om imatur.

Fiecare om a fost cândva copil și această imagine o purtăm cu noi până la maturitate. În diferite surse și teorii, puteți întâlni două tipuri de Copil Interior – Fericit și Traumatizat.

Copilul Fericit – este copilul dorit, al unor părinți adulți şi sănătoși psihologic. Aceşti părinţi au acceptat copilul, au avut grijă de el, l-au susținut, au respectat personalitatea copilului şi dreptul lui la independenţă. Acest copil devine Adult pe cale firească. Maturizându-se el poate îndeplini aceste funcții singur faţă de sine. Cu alte cuvinte, este plin de iubire și acceptare și a fost învățat să aibă o atitudine ecologică și atentă faţă de sine.

Copilul Traumatizat – este copilul afectat de diferite tipuri de traume sau violență: în cel mai rău caz – fizică, în „cel mai bun“ – psihologică. Acesta poate fi un copil singur, respins, abandonat, uitat, ofensat, folosit, copil care se sacrifică pe sine. Părinții lui sau au fost absorbiți de propriile necazuri și probleme sau au implicat copilul prea mult în viața lor.

În primul caz, părinții au fost reci, egoiști, neglijenți, în cel de-al doilea – anxioși, exagerat de grijulii şi controlori. Ca urmare, copilul este plin de durere emoțională şi sentimente şi stări nereacționate – frică, tristețe, resentimente, furie, singurătate, neputință.

În copilărie, pentru a proteja Copilul Traumatizat (ca mecanism de protecție), pe scenă poate apărea o altă subpersonalitate – Copilul controlor. Pentru a scăpa de durerea emoțională și tensiunea interioară insuportabilă el caută diferite moduri de a se distrage (munca, sportul, îngrijorarea obsesivă pentru alții, jocurile pe calculator) – acceptabile din punct de vedere social. Alții se distrag cu alimente, alcool, medicamente, sex, nicotină, jocuri de noroc – condamnate de societate. De fapt, şi unele şi altele ar putea deveni obiectul unei adicții patologice. Aici sunt rădăcinile tuturor dependențelor.

Întrucât nevoile oricum nu sunt satisfăcute şi Copilul Controlor nu poate face față sarcinilor sale, atunci poate apărea un alt personaj – Copilul înfrânt și răzvrătit. El este extrem de exigent, îşi exprimă deschis ostilitatea.

Când toţi acești copii se unesc – apare Copilul încăpățânat și egoist care își manifestă ascuns agresivitatea. Este manipulator, intrigant, de multe ori răzbunător și inventiv. Trăiește cu deviza: “Am dreptul să fac asta”, “Voi face doar ceea ce-mi place”. Trăsăturile comune ale acestor subpersonalități sunt: justificarea comportamentului, acuzații la adresa celorlalți, neglijență, lipsă de responsabilitate.

Ce se întâmplă cu acești copii? Ei trăiesc în noi – adulții. Psihologic acești adulți se află în poziția copilului care așteaptă mereu atenție şi iubire, este dependent şi exigent cu alţii. Aceste sentimente încă sunt actuale, sunt încărcate energetic şi această energie necesită ieșire. Supărările, nemulțumirea, reproșurile, pretențiile unui astfel de copil adult sunt destinate părinților, dar de cele mai multe ori ele sunt prezentate partenerilor.

De îndată ce în viața reală adultă se întâmplă situații asemănătoare cu cele din copilărie sau dacă întâlnim pe cineva care nu ne este indiferent, începem să ne comportăm de parcă alți oameni ne datorează ceva. Iar şi iar, copilul nostru interior rănit proiectează trauma asupra situației actuale, forțându-ne să reacționăm aşa cum ar reacționa un copil mic. Şi anume – se plânge, cere, strigă, manipulează și controlează.

Calea de ieșire- este în vindecarea Copilului traumatizat, pentru că anume această parte dă naștere celorlalte. El trebuie ajutat să-şi plângă rănile obținute. Este important și necesar să ne acceptăm toate părțile, deoarece printre ele nu sunt rele şi bune, toate la timpul lor ne-au ajutat să supraviețuim. Trebuie acceptate pentru a ne restabili integritatea și, prin urmare, sănătatea psihologică.

Doar lucrând cu copilul interior, vom începe să creștem din el, cu grijă şi atenție un Adult înțelept – încrezător, susținător, capabil nu numai să ia, dar și să ofere, responsabil, capabil să ia decizii şi să construiască o relație plină de iubire cu un alt Adult.

Sursa

error: Content is protected !!