Cum înțelegi dacă o persoană apropiată prezintă semne ale unei boli mintale şi ce trebuie să faci în acest caz?

O persoană sănătoasă psihic, întotdeauna este suficient de flexibilă. Ea se poate adapta situației şi acționează în conformitate cu circumstanțele, “în context”. De asemenea, este mereu gata pentru un schimb adecvat de informații şi emoții, adică, este deschisă pentru comunicare. De îndată ce această capacitate se pierde şi vezi că persoana s-a pierdut în propria lume, reacționează inadecvat, nu vrea să comunice, preferând să comunice cu ea însăși şi cu fantasmele sale – acesta este un semn alarmant.

Boala începe atunci când omul este fixat numai pe sine, pe un singur comportament, pe o singură experiență. Este obsesiv şi nu-şi poate schimba singur atenția pe altceva, nu se poate distrage. Să spunem că întotdeauna se simte rău. Întotdeauna, chiar şi atunci când se întâmplă lucruri bune. Se vaită mereu, nu vede alte culori ale vieții. Şi dacă vedeţi că în viaţa lui există pozitivism, însă şi acesta este perceput în mod necorespunzător – atunci există cu adevărat un motiv de îngrijorare.

De asemenea, merită să-ţi faci griji când la om prevalează  un singur sentiment –  și de cele mai multe ori este sentimentul : “Eu”. Omul se gândeşte şi vorbește numai despre sine, despre o experiență interioară (care poate fi orice – de la experiențe dureroase, percepute de el ca fiind fizice, la sentimentul de vinovăție). Depresia poate lua forma autoagresiunii, atunci când omul afirmă continuu: “Înțeleg că toată lumea s-a săturat de mine, de văitarea mea. Sunt rău. Știu că nu merit atenția voastră. Doar o să stau aici, mulțumesc că mă suportați.”

Acesta poate părea un comportament normal, însă dacă privești mai atent poţi observa că prietenul tău este fixat pe el însuși și doar pe o singură experiență. Dialogul nu este posibil, exact din acest motiv.  Tu îi spui despre una – el despre sine, tu îi spui altceva – el din nou despre sine. Acest om nu se adaptează, nu reacționează la circumstanțele reale.

Ce să faci, dacă unui om apropiat i-au apărut semne îngrijorătoare ale unei boli mentale?

Aş face aici o analogie cu durerea fizică. Dacă văd că un prieten are piciorul frânt şi nu se poate mișca (chiar dacă chiar acum mergea),  vorbesc cu el despre problemă. Îl întreb dacă înțelege ce s-a întâmplat. Știe oare ce să facă? Mă interesez dacă are un plan de acţiuni. Are nevoie de ajutor din exterior – şi care este el? Dacă pot să acord acest ajutor – îl acord. Dacă nu, chem medicul. Desigur, în cazul piciorului frânt este nevoie de intervenția medicului. Dar dacă, de exemplu, pe cineva îl doare capul, atunci el doar are nevoie ca un om apropiat să-i fie alături, până când pastila îşi face efectul. Aproximativ același lucru trebuie de făcut şi în cazul persoanei la care suspectezi un dezechilibru mental.

O întrebare importantă în acest caz: poţi singur să oprești sau să corectezi? Este important ca prietenul sau persoana apropiată să înțeleagă că are nevoie de ajutor. Acceptarea – este primul pas şi în același timp, cel mai dificil.

Omul fixat doar pe un singur lucru, nu gândeşte obiectiv. De aceea, dintr-o parte se observă mai bine ce se întâmplă. Avantajul relațiilor parteneriale este că persoana apropiată, chiar dacă nu este psiholog sau psihiatru – provoacă încredere şi poate folosi puterea unei relații bune pentru acordarea ajutorului, nu este nimic rușinos în asta.

Dacă simțiți că nu mai primiți același răspuns de la persoana apropiată, aceeași reacție care a fost înainte – acesta este primul semn care diagnostichează tulburarea. De îndată ce omul își pierde capacitatea pentru dialog, relațiile se distrug. Întotdeauna. Altfel nu poate fi. Dacă simțiți toate astea – cereți ajutorul.

Autor: Alfried Langle – Doctor în Psihologie (Ph.D.).

Sursa

error: Content is protected !!