De ce tot mai mulți bărbați se simt singuri şi aleg singurătatea?

Uneori mă gândesc cu groază, cum e să fii bărbat. În general, nimeni nu se gândește la el, la bărbat. Cum trăiește el?

Toate (nu vom arăta cu degetul) se gândesc doar la un singur lucru – mă iubeşte, nu mă iubeşte. Face – nu face. Va veni – nu va veni. Mă va schimba – nu mă va schimba.

Femeia dependentă de bărbat se aseamănă cu un prizonier, care a fost legat de cineva. De bărbatul ei. Dacă el se mișcă puțin, ea ţipă: – “mă doare!” Când el se oprește, ea îl trage – de ce te-ai oprit? Eşti în viață? Cum mă tratezi?

Exagerez un pic, ca întotdeauna. Dar, priviți în oglindă. Se poate gândi cu adevărat la bărbat doar femeia care, fie nu așteaptă nimic de la el, fie el o numește mamă.

Toți mai mulți bărbați pe care îi cunosc se plâng de singurătate. Arată singuri. Aleg singurătatea. Iar ei, doar au nevoie să fie mângâiați şi să nu li se pună întrebări.

Între timp, bărbatul obosește și închide ochii. Nu mai vrea să-și vadă afacerea, femeia sau responsabilitatea pentru tot. Dacă nu reușește, este un ratat. El trăiește cu sentimentul “Sunt un ratat” și nu are cuvântul magic “în schimb”.

La noi, la femei, e mai simplu. Nu e bine la locul de muncă, în schimb am un soț bun. Nu am nici soț, nici loc de muncă, în schimb am picioare frumoase. Și sâni. Ei bine, da, sunt grasă, dar Maria este şi mai grasă. La bărbați, acest “în schimb” din anumite motive nu funcționează. Regulile sunt cinstite, stricte și simple. Ai un Bentley, dar nu ai o femeie iubită? Ești un ratat. Ai o femeie iubită, dar nu ai un Bentley? Ești un ratat!

Bărbații întotdeauna sunt în competiție, în ierarhie. Şi, uneori venind acasă, îşi doresc să se culce şi să închidă ochii. În singurătate.

Eram tânără și soțul meu construia o afacere. Erau anii 90. Se întorcea acasă și se culca, închizând ochii. Iar eu voiam să vorbească cu mine. Și el vorbea. De abia viu de oboseală.

Apoi, deja în viața mea necăsătorită, voiam de la bărbați încă ceva. Să mă iubească. Să mă ceară de soție. Să-mi aducă flori. Să nu mă rănească. Să nu se miște. Sau să se miște şi să-mi facă bine. Ce simt ei în aceste situații?

Atunci când am destulă fantezie să-mi imaginez ce le trebuie uneori, pentru a fi pur şi simplu acceptați și înțeleși – nu astăzi sau mâine, ci pentru o perioadă lungă de timp, până când lucrurile se vor îmbunătăți – atunci mi se pare, că înțeleg totul. Atunci sexul masculin şi feminin dispare și există doar doi adulți care pot face ceva bun unul pentru celălalt. Susținere. Prietenie. Iubire.

Pentru prima dată în viață mă gândesc serios la asta. Mi se pare că ei devin din ce în ce mai singuratici și abandonați pe fundalul acestor cursuri pentru independența femeilor. Iar ei, nu pot spune nimănui despre asta, despre această singurătate ce crește. Și din acest loc jalnic, din această neliniște, nu mai vreau nimic de la bărbat.

Deși, din punctul de vedere al femeilor de succes, sunt o ratată. Nu sunt ca ele, nu am o haină de blană, un soț și nici măcar mesajul “de noapte bună”. De aceea, nu mă luați drept exemplu.

Autor: Julia Rubleva

Sursa