Dacă îţi critici copilul, cel puțin fă-o corect! Ţine cont de aceste sfaturi!

Prima greșeală a părinților care îşi critică micuții este atribuirea şi impunerea unor trăsături negative, care, în opinia lor, apar periodic în comportamentul copilului. De foarte multe ori poți auzi cum mama micului poznaș, certându-l pentru comportamentul greșit, spune fraza: “Dacă acum eşti aşa, ce va fi când vei crește”.

Dacă spui astfel de fraze – atunci poți programa copilul să manifeste în caracterul său unele trăsături negative, pentru că un cuvânt spus din neatenție, se poate întipări ferm în memoria copilului. Părinții deseori îşi fac concluzii pripite şi nici măcar nu încearcă să înțeleagă esența faptei, nu vor să-și piardă timpul “prețios” pe explicații. Ei mai degrabă solicită, amenință, compară, interzic.

La rândul său, copilul memorează amenințările, nemulțumirile, furia, dar cel mai important – el va încerca să le reproducă în viitor, de exemplu, în comunicarea cu colegii.

Din cauza unor critici necorespunzătoare copilul crește nesigur, timid, neputincios, învață prost, iar adulții nu-i oferă posibilitatea de a se deschide, de a fi mai determinat.

Pentru ca fiul sau fiica ta să învețe bine, să obțină succes în toate începuturile sale, să-și poată realiza abilitățile, trebuie să-l respecți, să crezi că va reuși, să-i asculți cuvintele și necesitățile.

Ce să faci dacă ai dorința să vorbești cu cineva despre copil și el este prezent:

– vorbiți pe alte subiecte și nu menționa vina copilului (chiar dacă în ajun a fost capricios şi neascultător), astfel nu vei pierde încrederea copilului.

– dacă vorbești despre cele mai bune părți ale copilului (realizările, abilitățile, calitățile sale), atunci nu înfrumuseța lucrurile, pentru a evita aroganța.

– nu compara copilul cu ceilalți; cu fiecare ocazie accentuează unicitatea lui în faţa celorlalți, reamintește-ţi că puiul tău este cel mai bun, cel mai scump și cel mai iubit.

Oferă-i copilului dreptul:

– de a face greșeli (doar aşa va acumula experienţă de viaţă, va învăţa singur să corecteze ceea ce a făcut greşit).

– să mintă  (doar aşa va înțelege prețul sincerității și va învăța să-și recunoască vina, chiar și în cea mai gravă faptă);

– să păstreze un secret (doar aşa, în viitor, va avea încredere în tine şi-ţi va încredința cele mai ascunse secrete);

– să fie unic (va învăța să-și manifeste independența și, în același timp, să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale).

În loc de critică să ai….

– credință în copilul tău, în succesul lui. Dacă micuțului tău nu-i reușește ceva, atunci crează-i condiții în care să acumuleze curaj pentru lucrurile de care se temea (copilul este timid – ajută-l să cunoască alţi copii pe terenul de joacă, explică-i “regulile” prieteniei, copilul nu este independent – dă-i o însărcinare, de la început nu prea dificilă.) Învață-ţi copilul să facă greșeli fără frică și îndoială și să le corecteze, bazându-se pe forțele proprii. Spune-i mai des: “Poți?”, “Cred în tine!”, “Vei reuși!”

– cuvinte bune despre copilul tău. Laudă copilul, spune-i cuvinte bune, chiar şi pentru cele mai nesemnificative lucruri: “Ai strâns jucăriile – bravo! Ai spălat vasele – eşti cel mai bun ajutor! Te-ai îmbrăcat singur – excelent!”

– iubire și educație. Insuflați-i copilului acele trăsături, abilități şi calități care îl vor ajuta cu adevărat în viață, la studii, în comunicarea cu alți oameni.

– acceptarea copilului aşa cum este.

Dacă un copil nu știe să facă ceva, nu înțelege sau nu poate însuși ceva, atunci trebuie să-l ajuți, întrucât părinții sunt principalii profesori ai copiilor.

Sursa