Învățați copiii să lege prietenii. Iată ce pot face părintii şi la ce trebuie să acorde atenție!

Copilul trebuie învățat să lege prietenii, deoarece rolul comunicării cu colegii este foarte important în viață. Acest lucru este ușor de explicat prin faptul, că împreună cu prietenii copiii învață despre încrederea reciprocă, respect, comunicarea de la egal la egal și tot ceea ce părinții nu-l pot învăța niciodată.

Prietenia este un aspect important al vieții

De fapt, totul este foarte simplu. Fiecare persoană este o ființă socială, axată pe comunicare și viața în societate, nu pe sine. Se poate spune că nevoia de comunicare este o nevoie naturală înnăscută, ce trebuie satisfăcută, precum e nevoia de hrană și apă. Doar că în acest caz “hrana” va fi pentru suflet.

De asemenea, prietenia este un instrument unic pentru a practica relațiile. Toată viața comunicăm cu diferiți oameni. Oricum ar fi, dar suntem în contact cu ei. Și cu cât mai repede copilul e capabil să învețe să comunice și să manifeste o calitate atât de utilă, cum este comunicabilitatea, cu atât mai ușor îi va fi să-și aranjeze viața în viitor.

Cu toate acestea, trebuie să poţi să fii prieten. Nu toată lumea o face corect, nu toată lumea este atât de dezinteresată. Sarcina părinților este de a ajuta și îndruma copilul pe calea cea bună.

Ce pot face părinții? La ce ar trebui să acorde atenție?

La vârsta de 1,5 ani copiii deja pot memora unele momente plăcute care au fost experimentate cu un alt copil. Copilul este deja în stare să-și demonstreze afecțiunea, puțin mai târziu el va tinde să exprime asta în cuvinte, să învețe să empatizeze. Părinții ar trebui să încurajeze astfel de manifestări prietenoase, deoarece, cu cât mai devreme copilul va fi capabil să formeze relații şi impresii de sine pozitive, cu atât mai ușor îi va fi când va crește. Jocurile cu colegii vor învăța copilul nu numai să comunice, ci și vor putea dezvolta în el multe calități, de exemplu, bunătatea, compasiunea, capacitatea de a împărtăși, etc.

Totuși copiii îşi arată manifestarea prieteniei nu aşa cum se așteaptă părinții. Copiii mici nu vorbesc despre ceea ce place, nu-l numesc pe cineva prieten. Ei încearcă să copieze comportamentul copilului pe care îl simpatizează. Dacă unul dintre copii decide să bată toba, copilul care este prieten cu el, va începe să facă același lucru. În acest caz, imitarea este o înlocuire primitivă a cuvintelor “Tu ești prietenul meu”.

Nimeni nu poate garanta că un astfel de comportament va fi bun. Orice s-ar spune, copiii sunt copii. Indiferent dacă are sau nu un sentiment de atașament față de prieteni, copilul îi poate lua jucăriile sau nu va dori să-și împărtășească lucrurile cu el. Nimeni nu-i poate interzice să-și exprime capriciile sau să se supere pe alții. În plus, experții în domeniul psihologiei copilului confirmă faptul că acest tip de comportament este o normă. Ei cred că aceasta este o etapă de viață necesară în prietenia copiilor. Prin experiența jocurilor, copiii învață regulile de comunicare.

Dacă părinții intervin, copilul va înțelege mai repede limitele acestei comunicări. De exemplu, indicația că nu-i poate lovi pe alții și nu le poate lua jucăriile. Și dacă vrea să se joace cu jucăria altcuiva, mai întâi trebuie să ceară permisiunea.

Copiii trebuie învățați ce este compasiunea. De exemplu, să i se spună că atunci când cineva dintre copii plânge, el trebuie compătimit. Este necesar să le spuneți copiilor cele mai bune modalități de a rezolva problemele și conflictele, de exemplu, să-i atrageți atenția că bebelușul poate înceta să plângă, dacă îi va permite să se joace cu jucăriile sale.

Momentul în care copilul merge la grădiniță, devine adesea o nouă etapă de dezvoltare a abilitaților de prietenie. Copilul va putea alege pentru sine câțiva prieteni “cei mai buni” cu care va petrece mult timp. La această vârstă, prietenia dintre copii se bazează pe interese comune, de exemplu, iubirea pentru același tip de jucării (păpuși, mașini, roboți).

La vârsta de cinci ani, jocurile cu colegii ocupă majoritatea timpului liber al copilului. Totuşi, mama și tata sunt în continuare centrul universului copilului, precum și persoanele opinia cărora se apreciază cel mai mult.

Nu uitați de lucruri pe care nu ar trebui să le faceți

De exemplu, nu spuneți astfel de fraze care vor submina demnitatea copilului și a prietenilor săi. De exemplu, expresia “Dacă toată lumea sare de pe pod, o să sari şi tu?”. Faptul că un copil încearcă să copieze pe cineva, nu înseamnă că el nu are opinia sa. Copilul vrea doar să fie mai aproape de cel pe care îl simpatizează.

Dați-i copilului libertatea de alegere și posibilitatea de a face ceea ce el însuși consideră potrivit. Cu timpul, va distinge faptele rele și bune.

Sursa

error: Content is protected !!