Pleacă de la oamenii cu care te distrugi…

Aceasta este o metaforă.

Oamenii se mișcă în tuneluri. Fiecare în tunelul său. Există tuneluri comune. Ele se pot intersecta, pot fuziona într-unul, se pot separa. Și pot exista în paralel. De exemplu, aveți un vecin şi nu vă întâlniți niciodată cu el – de parcă trăiți în lumi paralele.

Există momente când omul reflectând, află brusc că este înconjurat de oameni necunoscuți. Deci, a fost aruncat într-un tunel străin, el poate rămâne acolo, dar cel mai des oamenii se întorc în tunelul lor. Întrebarea este cât de conștient fac acest lucru.

Poți atrage persoana potrivită în tunelul tău, o întâlnești pe neașteptate în stradă, te sună şi vine în viața ta. Însă dacă privești acest lucru conștient, atunci îţi dai seama cine îţi lipsește și cu o dorință calmă (fără suferință sau sentimentul de insuficiență) o inviți în viața ta.

Poți ieși din tunelul străin, unde ai fost cumva atras sau poţi să scoți omul cu care nu mai vrei să fii şi nu te mai intersectezi: el există undeva, încetați să vă întâlniți și să interacționați. Uneori nu este nevoie să se depui eforturi supraomenești pentru a te despărți în spațiul extern, este suficient să te desparți în interior.

De exemplu, dacă soții au divorțat, dar continuă să locuiască într-un spaţiu comun, în interior ei nu s-au despărțit. Sau dacă foștii soți s-au despărțit, însă el este atras să “pună un raft” să “schimbe ferestrele” în casa în care locuiește ea sau “are grijă de copiii”, vine la ei mereu cu daruri și ajutor (pe care nimeni nu le-a cerut) în realitate nu s-au despărțit, ei continuă să fie în același tunel.

Un om conștient alege singur pe cine să invite în tunelul său, cu cine mearge într-un tunel şi de unde să iasă şi să se întoarcă înapoi.

Criteriul de alegere cu cine să fie în același tunel, pentru o persoană conștientă, este destul de simplu. Cu oamenii tăi, te deschizi creativ, se deschid oportunități și perspective interne și externe. Oamenii inconștienți nu aleg singuri, ei sunt “atrași” de alții, uneori de oameni distructivi și merg acolo neînțelegând de ce, pur şi simplu cedând acestei dorințe vagi.

Construiți-vă singuri tunelurile. Plecați de la oamenii care vă țin cu sentimentul de vinovăție, cu care te distrugi, care nu au dragoste reciprocă pentru tine, care vor să te controleze și să te țină aproape, cu care îți pierzi puterea. Caută interacțiuni în care vei crește, te vei descoperi, îţi vei simți propria importanţă.

Să ieși din tunelul distructiv și să te ţii de unul nou – nu este ușor la început. Fostul (obișnuitul) te va trage înapoi, el se comportă de parcă ar avea multe drepturi asupra ta. Însă evoluția ta personală, descoperirea destinului tău – este acolo unde se manifestă puterea şi potențialul tău, care va fi apreciat de oamenii ce te înconjoară.

Toate cele enumerate mai sus au legătură cu viața de familie, cu relațiile parteneriale? Da, desigur, cea mai directă.

Autor: Hegumen Evmeniy Peristyy

Sursa