Iată cum Ierţi şi Eliberezi resentimentele…

Mulți dintre noi au supărări mai vechi pe cei dragi, rude, părinți, prieteni, soți.

În esență ce este supărarea? Este conștientizarea faptului că persoana nu ţi-a justificat așteptările, ceea ce-ţi doreai, ce solicitai de la ea, etc.

Şi atunci, sarcina ta este să vezi real acest om. El nu are ceea ce voiai de la el. Nu are acele calități, pe care cumva le-ai văzut în el. Da, reiese că este alt om.

Sarcina ta este să faci față în interior acestei frustrări, să conștientizezi că omul nu este atât de bun, cald, atent, grijuliu etc.

Supărarea se depășește ca şi durerea, cu o  gamă mare de sentimente. La început șoc, apoi furie și neputință, suferință, iar apoi integrarea – acceptarea situației, așa cum este ea. Da, această persoană nu este bună, nu are atâta căldură să-mi ofere sau această persoană nu vrea să-mi ofere dragoste, căldură, grijă și acesta este dreptul ei.

Dacă ne referim la supărarea pe părinți, desigur, aici dificultatea este mai mare. În acest caz, e nevoie de mult timp pentru a depăși această supărare.

Părinții ar trebui să ofere dragoste, siguranță, atașament sigur, grijă emoțională, implicare emoțională, îngrijorare pentru tine, întrebându-te cum ești ca persoană, și nu doar să-ți insufle gândurile lor despre ceea ce trebuie şi nu trebuie să faci în viață. Desigur, poţi fi supărat pe ei foarte mult timp, ani de zile. Ai nevoie de timp să-ţi amintești, să analizezi, să sintetizezi şi să sortezi aceste situații. Însă, acesta este un proces foarte important. Sarcina ta este să-ţi accepți părintii aşa cum sunt şi să nu reacționezi la ei atât de dureros. La asta vei ajunge în cele din urmă, când vei elibera supărarea.

De asemenea, dacă supărarea este pe soţ sau pe soţie şi nu trece o perioadă lungă de timp, aceasta poate indica faptul că proiectezi pe el/ea acele nevoi pe care ţi le-ai dorit de la părinți. De la mama sau tata, dar mai des de la mama. Pentru că aspirațiile şi speranțele noastre sunt asociate cu mama, sunt mult mai puternice din punct de vedere emoțional. Ele sunt foarte strâns legate de atașament.

De aceea, atunci când întâlnim partenerul, o perioadă funcționăm la un nivel superficial. Apoi, copiii noștri interiori se întâlnesc și apare atașamentul, care ne amintește de aceste nevoi, speranțe și visuri care au fost faţă de mama. Acum ele sunt îndreptate spre altă persoană. Oricum îţi dorești grijă, iubire, atenție, căldură etc. Sunt dorințe firești. Ai acest drept. E altceva când acest sentiment este dureros. El se transformă în supărare şi te mănâncă din interior. Şi cu asta trebuie de lucrat mai detaliat.

Sursa