Iată ce se întâmplă când dragostea între doi oameni moare…

Atunci când ne iubeam cu soțul meu, mă trezeam la șapte dimineața să-i fac sandwich-uri pe care le lua la muncă. Ţineam minte ce-i place şi ce nu-i place. Când venea de la muncă, ieșeam cu copilul la plimbare, să-l întâmpin. Eram geloasă pe colega lui de muncă. Mă sfiam în fața prietenilor lui – dacă nu voi fi placul lor? Îi călcam cămășile. Și nu permiteam altor bărbați, nici măcar să mă îmbrățișeze amical. Fumam foarte rar. Când a plecat, am stat nemișcată și tăcută aproape o zi.

Când nu ne mai iubeam, am încetat să-i gătesc. Eu mâncam la muncă. El la cafenea. A venit o zi când nu mă puteam forța nici măcar să-l întreb unde pleacă. Și când se întoarce. Nu-mi păsa. În interiorul meu, am încetat să-i spun pe nume. Era pur şi simplu “soț”. Am început să fumez. Nu-i mai spuneam ce se întâmplă cu mine. Când a plecat a doua oară – pentru totdeauna – am uitat de asta o oră mai târziu.

Ne-am făcut atât de mult rău unul altuia, ne-am torturat atât de mult, încât ne-am frânt. Nu se mai putea repara nimic.

Când mă voi căsători a doua oară probabil, voi fi mai tolerantă. Până nu demult eram absolut nemiloasă. Și nu m-am îndoit de nimic și nu regret nimic. Plecând – am plecat. Precum o doamnă fără frică și reproș. Solicitam la maxim și înțelegeam că în întreaga lume nu mă am decât mine.

Mi-am insuflat de la început gândul că toţi vor pleca. Toţi vor pleca undeva. Şi tu din nou vei rămâne singură. Atunci pentru ce sunt toate astea? De aceea, am distrus totul înainte de a mă atașa. Nu e uşor să stai pe ruine.

Nimic nu funcţionează în această lume, decât dragostea. 

Într-o zi am înțeles cum să trăiesc mai departe și cine pe cine a aruncat. Mi-am dat seama că nu știm cum să iertăm. Suntem maximaliști. Am vorbit astăzi cu o prietenă – cum să restaurezi relațiile cu cel care te urăște? Sau te disprețuiește?
Eşti văzută ca o ipocrită, o trădătoare, o proastă, o femeie lăudăroasă și nu eşti iertată. Tu însă ești doar un om. Și vezi în celălalt, în momentul furiei, un ipocrit, un mincinos, un psihopat, etc. Și de asemenea, nu ierţi.

Așa şi trăim, perfecți. Judecăm și suntem judecați. Suntem deosebit de cruzi cu cei pe care îi iubim. Pentru alții, nu avem o fantezie atât de sofisticată de tortură. Cunoscând bine locurile dureroase, lovim acolo. Ca să doară, până te vei îndoi.

Și apoi, privești pe fereastră, noaptea și spui – se pare că mi s-a întâmplat un dezastru. Viața și-a lăsat aripile și s-a prăbușit în mijlocul câmpului. Eroarea pilotului. Și tu ești exact la acea vârstă, când îți dai seama că așa este, dar nu înțelegi cum să trăiești mai departe…

Autor: Julia Rubleva

Sursa

error: Content is protected !!