Cum se întâmplă schimbul de energie între bărbat și femeie

Conform învățăturilor Tantrei, atunci când bărbații şi femeile se întâlnesc, ei devin legați prin canale “energetice”. Și, conform legii comunicării canalelor, între ei începe schimbul de energie.

Prin natura sa, bărbatul primește energie de sus (idea), iar femeia de jos (puterea). Pentru a realiza ideea, bărbatul are nevoie de putere și energetic o poate obține doar de la femeie. Iar femeia, fiind o sursă a puterii, nu poate să-și consume puterea pentru acțiune, ea doar o poate oferi, întrucât inițial primește numai din transfer.

Între femeie şi bărbat, schimbul de energie există aproape întotdeauna. Chiar de la naștere, fiecare băiat o are pe mama care îl inspiră, înzestrându-l cu puterea iubirii materne, sora, prima iubire, a doua, a treia, colega de lucru, prietena – în fiecare femeie bărbatul va căuta acea sursă care să-l umple, astfel încât să-i reușească totul ușor şi cu inspirație.

În continuare, atunci când ne unim în dragoste, femeia se oferă (nu numai fizic, ci și moral, intelectual, prin grijă), iar bărbatul care a primit din puterea ei, începe să creeze și să acționeze!

După ce a primit puterea de a-și realiza ideea și a început să o realizeze, bărbatul trebuie să-i întoarcă femeii (material, cu daruri, grijă, ajutor fizic) echivalentul puterii ei, pentru ca ea să fie inspirată la următoarea dăruire. Şi tot aşa, până la infinit.

Iubirea! Dacă femeia este plină de Iubire, absolut totul îi stă în puteri. Totul! Totul, pentru ca bărbatul să se realizeze şi toate astea se vor întâmpla în mod firesc, neforțat.

Deci, foarte multe lucruri depind de voi, dragi femei şi de puterea responsabilității voastre, întrucât potențialul vostru atrage şi formează partenerul. Voi sunteți responsabile de  puritatea gândurilor și emoțiilor voastre, a valorilor interioare, a stării de armonie și bucurie în interior și, bineînțeles, a stării pline de iubire.

Sursa.

error: Content is protected !!