Nu-ţi pierde energia şi timpul pentru cei cărora nu le pasă de tine…

Niciodată nu pune pe umeri străini responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în viaţa ta. Doar în momentul în care vei accepta în interior această decizie – “eu sunt autorul eșecurilor mele” – doar atunci vei câștiga putere.

Acceptă faptul că nu poți schimba trecutul, el nu mai există. Îţi stă în puteri doar viitorul tău, care depinde în mod direct de ceea ce faci acum, în acest moment. Nu aștepta ca viitorul să-ţi zâmbească, fă astfel încât să-ţi zâmbească.

Scapă de iluzia că poți schimba alte persoane. Subconștient, toți suferim de această greșeală naivă. Oamenii schimbă doar circumstanțele, orice altceva, este o înșelăciune a percepției. Lasă-i să fie diferiți și, la un moment dat, chiar vei obține plăcere din asta.

Este un adevăr trist, însă nu putem face nimic cu el: alţi oameni au nevoie de noi puternici. Nimeni nu ne vrea când suntem slabi, obosiți, suferinzi, nefericiți. Dacă ei pretind că lucrurile sunt diferite, pur şi simplu te înșeală. Nu-i crede! Fii de acord cu caracterul absolut al acestei reguli, expiră, scutură-te puțin și vei înțelege că nu ai de ce să te indispui.

Toate acțiunile noastre vor avea anumite consecințe. Și, de fapt, întotdeauna alegem nu ceea ce vom face, ci ceea ce va rezulta din această acțiune. Deci, înainte de a face ceva stupid, gândeşte-te cu atenție la consecințe, şi atunci în viaţa ta vor fi mai puține greșeli.

Orice om normal îşi dorește o pensie lipsită de griji și cu cât mai devreme, cu atât mai bine și, de preferință, chiar acum, imediat. Este o himeră. Și nu pentru că nu poate fi o pensie lipsită de griji, ci pentru că omul trebuie să muncească. Realizează acest lucru şi munca ta zilnică va începe să-ţi aducă bucurie.

Fiecare dintre noi va muri. Este un lucru inevitabil și un fapt medical. Poți suferi și din cauza asta sau poți face un efort și “aruncă” acest subiect. Nu trăi de parcă vei trăi pentru totdeauna. Și nu trăi de parcă vei muri mâine. Conștientizează aceste două afirmații și vei găsi propria rețetă pentru o viață fericită.

Dacă te-ai întrebat despre sensul vieții, cel mai probabil este doar depresie. Nu este important “sensul vieții”, ci sentimentul că trăiești viaţa cu sens. Fă ceea ce crezi că este important. Nu uita să-ţi spui acest lucru. Și nu alerga după succes. Dacă faci doar ceea ce simți că este important, succesul te va ajunge din urmă.

Nu pierde niciodată timpul și energia pe cei cărora le ești indiferent sau, chiar mai rău, pe cei care nu te iubesc. În această lume, există o mulțime de oameni cu care poți trăi viața în bucurie. E suficient să nu fii închis și suspicios. Crede-mă, fiind deschis și amabil, nu pierzi nimic.

Autor: A. Kurpatov

Sursa